Am desenat florii, iar acum nu vor mai muri. A şoptit. Mi-a şoptit. Puteam s-o întreb de ce se ascundea.

,, you could be Alice, and I will be the Mad Hatter"

De ce îşi ascundea genunchi.

,, A fost război, ecoul lui, şi acum mai este viu..."

Nu. Nu mai faceți război. Mi-e frică, i-am spus. Şi s-a uitat la mine. Şi mi-a zîmbit. Un zîmbet ce mi-a cuprins toată inima, de parcă mi-ar fi spus să nu mă tem, pentru că puteam.
Dar nu mai puteam respira.

,, You like your girls insane..."

Îi plăcea să fie un mister. Îşi alegea vorbele cu grijă, la fel cum pescarul îşi alege peştele, tutorele - ucenicul. Avea o sincronizare perfectă.
Este amuzant cît de artistici devenim cînd suntem trişti.

Da, chiar este.
Vroiam să îi răspund, dar a sunat clopoțelul.

,, all we do is to think about the feeling that we hide.."