Citeam pentru că iubesc să fac asta.
Ascultam muzică pentru că iubesc să fac asta.
Mă plimbam pentru că iubesc să fac asta.

Dar, în nici un caz, nu iubeam să iubesc.

,, love is so short, forgetting is so long"

Să iubeşti era o chestie destinată anumitor tipuri de oameni; pentru ceilalți rămînea suferința. Pentru prea mulți...

,, I am sorry but I fell in love tonight,
I didn't mean to fall in love tonight..."

Şi puteam spune că e ok; călcam peste cadavre şi o spuneam; dar, nu e ok; nu e egal, şi nu e corect.

,, I ask myself what I am doing here?..."

Aşa că am ajuns din nou în acest moment; cînd cîntecele vesele se împletesc cu cele triste; cînd părinți îți fac complimente, dar ție nu îți pasă, pentru că un alt copil a zis că nu este aşa; cînd plîngi in fiecare noapte pentru că nu eşti în Neverland, să te joci cu copii pierduți, şi singuri tăi duşmani să fie nişte pirați aiuriți, nu propriile sentimente!

,,Run, run lost boy, they say to me,
Away from all of reality..."

Dar, de ce încep să mă împac cu idea? Dacă mă opun, mă găseşte şi mă răscoleşte noaptea.

Am vrut să îi spun ceva; orice; dar, a sunat clopoțelul.

,, All we do is drive
All we do is think about the feelings that we hide
All we do is sit in silence wainting for a sign
Sick and full of pride
All we do is drive..."