Fourtuna pov:

-Multumesc! I-am spus ochilor stralucitori, albastri, ca ai mei, care ma priveau profund, si urmareau orice miscare a mea.

-Cu placere, mai vrei ceva? Ma intrebat el, cel care ma readus la viata, si cel care e gata sa moara pentru mine.

-Nu merci.... Am spus. -Ma simt cu mult mai bine acum.
El mi-a zimbit. Din zimbetul lui am inteles ca e satisfacut de starea mea.
Eu mam ridicat, si ma simteam mai puternica, chiar ca pot alerga!
Mam intins, si mam uitat la miinile mele. Aveau multe rani, dar ma dureau mai putin. Cu asa tratament, voi scapa repede de ele...

Mam apropoat de Hoodie, si lam sarutat pe obraz. El a rosit si mi-a zimbit. Dar, dintr-o data, a inceput sa ma doara capul. O durere intensa, care putea sa ma duca pina la lesinare, dar mam tinut tare. Dupa un timp, am auzit o voce care spunea: "Dupa atita timp, Fourtuna......... A. S.".
Atit. Si mai mult nimic. Cine era, de ce mi-a spus-o? Ce fel de "A. S."? Care e mesajul?

-Sa intimplat ceva? Ma intrebat Hoodie care a observat ca am ameteli.

-N-nu.

-Hai, trebuie sa dormi putin!

-Nu! Trebuie sa ma dezmortesc un pic, sa ma duc undeva, in padure, de exempu.

-Bine, acus chem baietii.

-Nu, nu trebuie! Vreau sa mergem doar noi, singuri.
El mi-a zimbit din nou, si a dat din cap.
Ma luat de miina, si am iesit afara.

-Imi place locul asta! Am spus.

-Si mie! Ma calmeaza intr-un fel..... Mi-a strins miina, ma luat in brate.

-E bine sa stii ca cineva te iubeste... Si am zimbit.

-E bine sa iubesti..! Mi-a raspuns. Eu lam sarutat pe buze, dulce, si am chicotit. El ma dat jos, si am inceput sa mergem mai departe.

-Te stiu de atita timp, dar asa si nu te-am cunoscut pina la urma.... Mi-a spus Hoods.

-Nici nu am ce spune... Asa, deosebit...

-Stiu ca ai! Toti au.

-Pai..... Daca crezi.... Bine. Cind m-am nascut, am avut gitul traumat, si era de culoarea violeta, ca o vinataie enorma. Sira spinarii nu imi era dreapta  si de aceea a trebuit sa stau in spital 3 luni dupa nastere. Aveam o dimesiune prea mica pentru virsta mea, si medicii spuneau ca voi muri in scurt timp, dar nu a fost sa fie..... Apoi, la sase ani, am inceput sa vad fantome prin casa, de aceea ma incuiam in camera si imi legam ochii, sa nu vad pe nimeni. Plus la asta ca matusa mea vroia sa ma alunge din casa.

-Mda.... Ti-a fost destul de greu... A spus incet si ma cuprins usor, vazind ca cit pe ce am inceput sa pling.

-Acum e totul bine..... Ce poti spune tu? Despre tine?

-Pai..... Mam nascut intr-o casa parasita, pentru ca mama mea obisnuia sa vina in locuri stranii si sa vorbeasca cu spiritele, si nu, nu era nebuna. Dupa ce am implinit 4 ani, parintii mi sau dispartit, si am fost nevoit sa aleg. Eu am ales cu mama, desigur. Am inceput sa umblam cu ea in padurea asta, si atunci ne-a gasit Slender. Eu am sarit in fata mamei, sa o pazesc, dar el ma impins, si a omorit-o. Pe mine ma luat, si a inceput sa ma deprinda cu viata asta.....

-E trist..... Dar acum..... Si nu am terminat sa spun, ca ma imbratisat strins la piept, chiar foarte strins, si eu am incepur sa pling. Nu am spus nimic, cuvintele nu ma ajuta acum. Nu o sa ma ajute nici mimca. Trebuie doar o imbratisare......

Hey copii...... O sa termin cartea.... In urmatoarele capitole ... Stiu ca e prea brusc, si stiu ca ati vrea continuare, dar de cind am inceput-o, am vrut sa o fac asa cum am vrut eu, si sa primit ca va placut si voua, si ma mindresc cu asta....... In fine.... Lasati un comentariu, si eu ies, pa-a!