Alexei Ivanovici vă rog prezentați-vă biletul.

                                ***
O micuță familie din Sankt-Petersburg.
Cine s-ar fi gândit că ceva atât de tragic i se poate întâmpla unei micuțe şi iubitoare familii?
Era luni: ziua Crăciunului. Şi nimeni nu avea să observe ce frig este afară dacă nu ar fi căzut, împreună cu albii fulgi de nea, negrele şi ucigătoarele bombe. Bombe de dimineață; pentru că e război, şi e normal. Nu cumva ți-a fost ucisă familia, tinere soldat? Păi nu ai vrea să lupți pentru Patria Rusiei? Sigur că da. Nu ți-a mai rămas nici o rudă? Ce trist! Eh, acum vei vrea mai mult ca oricine să moară duşmanul.
Şi ce dacă trec anii? Uite eşti deja aici de 4, 5, 6 ani, tovarăşe general! Chiar vreți să ieşiți? Să trăiți tovarăşe Ivanovici, aşa facem neapărat. Oбязательно!

Şi cine ar fi crezut că trista familie s-ar fi reunit cu fratele şi sora care au trăit un timp închiriind o cămăruță pe timpul zilei pentru prostituție, ei - cerşind. Dar, pentru că banii câştigați erau puțini, Alexei a parcurs la o metodă pe care o foloseau în armată. Folosind drogurile (la acea perioadă mai ieftine, considerabil), nu simțeau foamea, necheltuind banii pe mâncare, şi nesimțind frigul aprig al iernilor ruseşti, frații Ivanovici sperau, ba chiar se rugau la o moarte uşoară, prin înghețare. Dar, drogurile, înainte de a le da extazul, le luau sufletele.

                               ***
Şi-a ridicat privirea la doamna în uniformă. A oftat. Dacă şi pe lumea cealaltă va trebui să plătească pentru bilet, prefera să stea viu, în Rusia, vorbind ruseşte împreună cu Zâna Sa, mai mult, sau mai puțin putrezită deja.