Felul în care bătea Carrie cu vârful unghiei în geam mă scotea atât de tare din sărite, încât abia m-am abținut să nu-i izbesc scăfârlia de el. Am început să bat din picior din cauza stresului, apoi mi-am desfăcut căştile și le-am îndesat în urechi. Am dat volumul suficient de tare încât să nu mai aud bătaia enervantă pe sticlă. Am lăsat-o pe Ruelle să-mi anestezieze mintea și am închis ochii, cu capul aplecat pe tetieră.

Doar o noapte. Puteam să supravieţuiesc una singură.

Tot anul, soarta mea a fost pe butuci în familia asta. După accident, nimic n-a mai mers bine, nu că înainte ar fi făcut-o, dar ştiu că niciunul nu m-a mai privit la fel după noaptea aia nenorocită, cea în care au pierdut aproape tot. Ar fi trebuit să mă trimită înapoi, să mă alunge ca pe un animal sălbatic, aşa cum meritam, pentru că asta eram... asta am fost mereu. Faptul de a fi adoptată și îndesată în sânul unei familii nu m-a ajutat să mă adaptez, să simt altceva în afară de răceală, de indiferență. Situația a fost nasoală chiar și înainte de accident, dar după el a luat o întorsătură dezastruoasă.

Urma să împlinesc 18 ani și să pot pleca fără să fiu preluată de sistem, aşa că nu trebuia să mă străduiesc foarte mult atunci, cu o lună înainte de majorat. Dar ceva din mine mă forța s-o fac, ca vocea conştiinţei ce-ți scuipă în faţă că eşti o scârbă nenorocită şi ei merită să te comporţi ca un copil normal măcar o dată în 17 ani.

Stresată de propriile gânduri, am tras aer în piept, apoi ceva a început să-mi zgâlţâie genunchiul. Carrie îşi flutura mâna prin faţa mea şi îmi vorbea, crezând prosteşte că eu o auzeam. Fără chef, mi-am scos o cască.

– Cum de nu eşti încă surdă? a clătinat înverşunată din cap. Ştiu că e un trend să asculţi muzică până-ți crapă creierul, dar tu exagerezi.

Mi-am dat ochii peste cap.

– Mă menţine calmă. Voiai şi altceva?

Afectată de ignoranţa mea, a strâmbat din nas.

– Aproape am ajuns. Cindy mi-a trimis un mesaj şi mi-a spus că toată lumea e deja acolo. O să fie nebunie!

A început să ţopăie, adică pe bune, a sărit pe banchetă agitându-și mâinile şi picioarele ca o apucată, cu buclele ei perfecte încâlcindu-i-se pe față. Am deschis gura să spun ceva, dar nu știam ce. Orice-mi venea în minte nu se potrivea cu starea ei. Prin oglinda retrovizoare, Mark ne privea.

– Carrie, nu uita ce am discutat. Dacă mă sună poliţia în noaptea asta, sunteţi pe cont propriu.

Carrie și-a dat ochii peste cap, apoi a afișat un zâmbet drăgălaş, de fetiţă ascultătoare. Eu m-am văicărit în mintea mea.

– Sigur, tati. Vom fi cuminţi.

Mi-am dat ochii peste cap. La o asemenea petrecere nu conta cât de cuminte erai tu, atunci când poliţia apărea erai luat luat cu restul turmei, asta nu reușea Carrie să înţeleagă. Am vrut să-mi îndes din nou casca în ureche, dar luminile au apărut brusc după următoarea curbă, iar Carriea țopăia iar pe scaun.

– Tată, e suficient! Lasă-ne aici.

– Dar mai sunt vreo douăzeci de metri până la cabană, a protestat el, apăsând, totuși, frâna. Carrie s-a agitat, aranjându-şi repede părul şi înşfăcându-şi geanta.

– N-o să apărem la petrecerea anului aduse de tata. Nu uita, să nu vii până nu te sun eu! Am promis deja că-mi asum orice pedeapsă dacă o încurc în noaptea asta, aşa că ţine-te şi tu de cuvânt.

– Bine, bine, duceţi-vă până nu mă răzgândesc. După cum arată locul ăsta, mă simt nebun să vă las aici.

– Cu asta sunt de acord cu tine, am adăugat eu ca fapt divers, câştigând o încruntătură de la Carrie.

– Pa, tati! s-a întins repede peste scaune să-l sărute pe obraz, apoi a sărit din maşină înainte ca Mark să se răzgândească.

Eu nu reușisem nici măcar să-mi strâng căștile; le-am îndesat repede în buzunarul gecii, deja apucată de depresie când am auzit ce gen de muzică venea dinspre cabană. Mark s-a întors spre mine.

– Alexis, eşti sigură că vrei să faci asta?

Carrie mi-a bătut în geam să mă grăbesc; mi-am tras gluga pe cap.

– A fost condiţia s-o laşi pe Carrie să vină. M-ar fi omorât în somn dacă ar fi pierdut petrecerea din cauza mea.

El a oftat, privind în spaţiul gol dintre scaune.

– Ştiu, dar speram să-ți doreşti şi tu măcar puţin să fii aici. Acum mă simt ca şi cum te-am obligat să vii.

Cu buzele strânse, am privit prin parbriz la cabana enormă, luminată de lasere neon. Am oftat silenţios.

– I-o datorez lui Carrie. Am venit aici să am grijă de ea, nu să mă distrez.

Mark mi-a zâmbit amar. Niciodată n-am fost capabilă să-i spun tată, iar el a renunțat să mă mai convingă cu ceva timp în urmă.

– Vii odată? Am îngheţat!

Ignorând privirea de mulţumire a lui Mark, am coborât din maşină. De un lucru eram sigură, că familia aia mă plăcea pentru protecţia pe care le-o ofeream copiilor lor. Ei bine, unuia dintre ei. Rebeliunea mea a reprezentat întotdeauna siguranţă pentru surorile mele; nu de puține ori le-am apărat reputaţia, uneori folosindu-mă de violenţă, şi probabil de asta încă mai locuiam în casa familiei Clark. În rochia ei scurtă, Carrie tremura deja din toate încheieturile; eu n-aveam nicio problemă în blugi şi geacă de piele.

– Sper să nu plouă în noaptea asta...

Și-a ridicat privirea spre cer în timp ce am pornit pe cărare, spre cabană. N-am vrut să-i stric cheful și să-i spun că, mai mult ca sigur, avea să plouă; era înnorat și mult prea frig chiar și pentru începutul toamnei. Mi-am îndesat mâinile în buzunare.

– Chiar trebuia să porţi tocuri? Nu-ți ajung cei 178 de centimetri pe care-i ai?

Mi-am întors capul spre ea, privind mai jos cu 25 de centimetri.

– Dacă nu vrei să apari lângă mine, cu vârful capului la nivelul umărului meu, te invit s-o iei înainte, nu mă deranjează. Mi-e de ajuns că trebuie să mergem prin întuneric, prin pădure, pentru că ţie ţi-e ruşine să fii adusă de tatăl tău la o petrecere, de parcă să apari pe jos e mai bine.

– Ce vrei să spui?

Am arătat în jur: ajunseserăm la maşini, parcate peste tot, ca și cum şoferii lor veniseră deja beţi acolo.

– O să spunem că am venit cu taxiul.

– Şi ne-a lăsat la intrarea în pădure?

– Uhh, vrei să încetezi să-mi distrugi dispoziţia?! Ştiu că nu vrei să fii aici, dar n-o să se întâmple nimic.

Rânjind în colţul gurii, am luat-o înainte, lovind cu piciorul într-o creangă chiar înainte ca sora mea petrecăreaţă să se împiedice de ea.

– Nu pentru mine îmi fac griji, Carrie.

M-a privit sâcâită, frecându-şi braţele, apoi s-a oprit brusc şi m-a prins de cot, de parcă o electrocutase ceva.

– Oh, Doamne! a expirat şocată, iar eu mi-am rotit privirea în jur, din instinct.

– Ce e?!

– Acolo!

Deloc elegant, mi-a arătat cu degetul în direcția în care să mă uit. Nu ajunseserăm încă în raza luminilor și tot ce am putut să văd a fost o adunătură de băieți, pe veranda cabanei, fumând și bând din pahare de plastic. Am ridicat o sprânceană, semn că nu funcționam la fel și nu mă prindeam din atât.

– Ăla e Asher Lowne! Oh, Dumnezeule!

Ca teleghidată, Carrie s-a întors cu spatele, de parcă nu voia să fie văzută. Eu am încercat să țin pasul cu fazele astea de șocuri feminine, la care nu m-am priceput niciodată.

– E vreun criminal în serie? am întrebat, încercând să-mi dau seama la cine se referea.

Îi știam aproape pe toți băieții din liceu, dar o figură necunoscută s-a întors cu fața spre mine și am înțeles de ce sora mea avea un stop cardiac chiar în clipa aceea. Carrie m-a lovit în cot, apoi a început din nou să meargă spre cabană, încercând să pară relaxată și să nu privească spre el, dar arăta ca un robot defect.

– S-a mutat la noi în oraş în vara asta şi o să meargă la liceul nostru. L-am văzut de câteva ori la supermarket şi la barul lui Joe. Nu credeam că o să fie aici, dar la cum arată e clar că s-a împrietenit deja cu toată lumea.

Eșuând în încercarea de a-l evita, ochii ei s-au pironit iar asupra lui.

– Nu-i aşa că e superb?

Fiind mai aproape de data asta, am reușit să-l văd în totalitate şi, pentru prima dată în viaţa mea, am fost de acord cu ce spune spunea Carrie. Nu părea nou; râdea alături de ceilalţi şi stătea chiar în mijlocul grupului. Când mi-am văzut aburul ieşind din gură, mi-am dat seama că am expirat cu forţă după ce-mi ţinusem respirația prea mult timp. Mi-am scuturat imediat capul şi am urcat treptele cabanei, uitând s-o las pe Carrie prima.

– Bine aţi venit, fetelor!

Fără menajamente, Troy, proprietarul cabanei și cel care organiza petrecerea, mi-a întins un pahar roșu de plastic, în care părea să fie bere. Ușor pentru început. Sora mea l-a luat cu zâmbetul până la urechi, chițăind și un salut spre ceilalți.

– Alexis, tu, aici, din nou?!

Troy și-a lăsat capul într-o parte, într-un semn ușor de înțeles. Reputația mea era bine cunoscută în școală, la fel și spectacolul pe care-l creasem anul trecut și nu credeam că va fi vreodată uitat. Norocul meu că mai aveam doar un an de supraviețuit la liceu.

– Ce? Ţi-e teamă că apariţia mea o să le amintească tuturor ce s-a întâmplat? l-am înfruntat eu, ridicându-mi bărbia.

Înălțimea și tocurile îmi permiteau să-l privesc direct în ochi, chiar dacă era un nenorocit de fundaș. Replica mea l-a enervat doar pentru o secundă, apoi un zâmbet prea larg i s-a întins pe față.

– Fii serioasă, totul a fost uitat deja! Mai bine intraţi, e cam frig aici. Distracţie plăcută!

Ne-a făcut cu ochiul; Carrie a chicotit și s-a prefăcut deranjată, dar eu nu mi-am luat ochii de pe Troy. În tot timpul ăsta, restul fuseseră tăcuți, ascultând însetați schimbul de replici acide dintre noi, dar o expresie mi-a atras atenția. Nu-mi aminteam cum spusese Carrie că-l chema, dar și el părea curios de discuția aceea, doar că în alt mod. Bineînțeles, încă nu știa despre ce era vorba. Văzându-l atât de aproape, mi-am dat seama că era al naibii de înalt, îi întrecea cu jumătate de cap pe toți cei de acolo; părea să aibă în jur de 1,90. Părul blond era scurt și ciufulit, cu șuvițe mai lungi la breton. Avea cei mai nenorociți ochi verzi pe care-i văzusem vreodată și orice sport practica îi crease niște umeri, brațe și pectorali foarte masivi, pe când mijlocul îi era suplu, după cum se vedea prin maioul negru și strâmt. Arăta ca o felină, dar mi-am dat seama prea târziu că mă holbam ca idioata; partea bună era că și el se uita la mine.

– Oh, ce neatent sunt! Fetelor, aveţi un nou mascul de anul acesta, el e Asher!

L-a luat cu un braț de după gât, rânjind ca un idiot, cu subînțeles. Singurul lucru care m-a făcut să-mi păstrez calmul a fost că Asher a părut enervat de introducerea aceea, pentru că, dacă ar fi rânjit și el, le-aș fi aruncat berea în față. Mi-am forțat un zâmbet scurt, iar Carrie s-a avântat să-l salute. Și-au zâmbit, și-au strâns mâinile, cu sora mea dându-și capul pe spate ca să-l privească și topindu-se toată, iar eu simțind că-mi pierdeam mințile. Când mi-a venit rândul să mă prezint, nervii provocați de rânjetul lui Troy nu mi-au dat voie, așa că am plecat înainte să fac ceva ce puteam regreta.

– Fă-mi şi mie prezentarea, Troy! Sunt curioasă ce o să-i spui.

Am intrat în cabană, iar Carrie a venit imediat în urma mea. M-am bucurat că nu era suficient de curajoasă să rămână singură cu ei. Am aruncat imediat conţinutul paharului în ghiveciul de lângă uşă. Carrie și-a dat ochii peste cap, lângă mine.

– Nu exagera! Doar nu crezi că ţi-a pus otravă în bere?

Mi-am dat gluga jos şi mi-am trecut degetele prin păr.

– N-am de gând să beau în noaptea asta.

Carrie a oftat teatral și a băut din paharul ei. Trebuia să-mi amintesc că nu era sora mea adevărată și aveam aproape aceeași vârstă, altfel riscam să încep s-o dădăcesc sau să-i arunc paharul din mână.

– Grozav! Asta înseamnă că o să fii foarte amuzantă.

A plecat, pierzându-se imediat în mulțimea ce, abia atunci mi-am dat seama, umplea cabana aceea enormă. Troy își crease toată reputația și devenise vedeta liceului pe baza petrecerilor pe care le dădea în cabană. În mijlocul pustietății, în pădure, departe de oraș, unde nimeni nu era deranjat, deci nimeni nu chema poliția. Deveniseră legendare petrecerile de dinaintea începerii anului, când Troy elimina barierele și absolut oricine avea voie să participe, chiar și cel mai nepopular tocilar. Bineînțeles, asta nu însemna că toți aveau curaj să vină. Dar legenda ce l-a făcut cu adevărat cunoscut era jocul.

Cineva a intrat în urma mea şi am fost împinsă în faţă. Alţi elevi au dat buzna înăuntru, expirând entuziasmaţi de parcă intraseră pe porţile paradisului. Înainte să par şi mai ciudată stând astfel în faţa uşii, m-am dizolvat în mulţime, neavând idee ce Dumnezeu urma să fac tot restul nopţii. Am zărit-o pe Carrie alături de prietenele ei, râzând şi zbenguindu-se fericite, ca nişte căţeluşi scăpați din lesă la locul de joacă. Am mers în bucătărie şi mi-am căutat ceva de băut; cu greu am găsit nişte energizante printre munţii de sticle de alcool. Mi-am căutat un loc mai întunecat în care să mă camuflez, m-am rezemat de un perete şi mi-am început job-ul pe seara aceea; adică să am grijă ca sora mea să nu intre în vreo belea.

Era cu 7 luni mai mică decât mine, asta pentru că s-a născut prematur, la 6. Dar a apărut în familie la o lună după înfierea mea. Jessica şi Mark s-au chinuit timp de 3 ani să aibă un copil, dar n-au reuşit, aşa că s-au îndreptat spre adopție. Abia mă născusem şi fusesem abandonată sub o bancă din parc, iar trei zile mai târziu eram înfiată şi deveneam Alexis Clark. Soarta şi-a bătut joc de mine încă de la început, pentru că, în scurt timp, noua mea mamă a rămas însărcinată... cu gemene. Timp de 17 ani n-am reuşit să-mi dau seama de ce m-au păstrat, mai ales după ce am crescut suficient încât să-și dea seama că voi fi un copil dificil, dar au făcut-o, m-au lăsat să rămân în familia lor şi m-au iubit mai mult decât aş fi meritat, chiar şi după ce le-am ucis una dintre fiice.

Muzica era teribilă. Rahat comercial, pus de un idiot fără talent. Toate laserele plecau de la DJ, care mai mult se fâțâia ca un schizofrenic decât mixa muzică, iar eu mi-am repetat mantra de calmare, devenind atentă la Carrie şi prietenele ei când s-au apropiat de mine. Nu mare mi-a fost mirarea să le aud vorbind de Asher. Carrie ar fi făcut bine bine să nu-și încerce norocul cu el în seara aceea, după ce prindea tupeu din cauza alcoolului. Îmi cunoșteam suficient sora încât să ştiu că mai era virgină, dar anul acela i se pusese pata să scape de statutul cu pricina.

Am privit-o şi un zâmbet mi-a apărut în colţul gurii. Din cauza naşterii premature, nu s-a dezvoltat niciodată atât cât şi-ar fi dorit. A rămas minionă şi slăbuţă, iar expresia, părul blond şi ochii căprui o făceau să pară o copilă inocentă, indiferent de strădaniile ei de a purta machiaj accentuat sau rochii negre şi strâmte, ca în seara asta. Eu nici nu trebuia să mă străduiesc; părul negru, înălţimea şi trăsăturile moștenite parcă de la Lucifer, mă făceau să par dură şi matură tot timpul. Nu doar că n-aveam nimic în comun fizic, dar părea o diferenţă de vreo 5 ani între noi. Ochii mei erau tot căprui, doar că irişii mei arătau ca smoala topită, pe când ai lui Carrie erau caramel.

Am fost smulsă din gândurile mele puerile de apariția în scenă a eroilor serii. Troy a urlat ca un lup când a intrat, de parcă îşi marca teritoriul şi revendica pe toată lumea ce pătrunsese în casa lui. Frustrată, am băut din energizantul acid, camuflându-mă tot mai mult în colţul meu întunecat. În urma lui Troy a venit Asher, zâmbind, dar eram în stare să diferenţiez foarte bine un zâmbet fericit de unul fals. Băiatul nou nu părea foarte încântat de comportamentul animalic al lui Troy; mi-a spulberat repede teoria când a urlat alături de el, iar Troy l-a prins de după gât de parcă tocmai îşi găsise fratele demult pierdut. Grozav, încă un idiot plin de hormoni şi cu prea multă încredere de sine! Măcar nu semănau între ei; părul lui Troy era exagerat de negru, la fel și ochii. Atentă la ei, uitasem să-mi urmăresc ţinta, iar sora mea părea să-și fi făcut primul admirator din seara aceea.

Mi-am părăsit zona de confort fără să mă gândesc de două ori. Ridicolul situaţiei era faptul că se agăţase de ea un tip cu un an mai mic, deja beat bine, care sigur o credea pe sora mea o boboacă bună de gustat. Carrie a fost întotdeauna zăpăcită şi dornică de petreceri, dar n-a participat până în acel moment la una de magnitudinea aceleia. Aici, alcoolul nu se servea diluat cu Cola.

– Nu vreau să merg nicăieri cu tine! i-a aruncat ea peste umăr, apoi i-a întors spatele.

Până am ajuns la ei, tipul îi pusese mâinile pe șolduri. Prezența mea în scenă a atras imediat atenția tuturor. Gata cu camuflajul!

– Mişcă-te! i-am mârâit la ureche, prinzându-l de cot.

S-a întors spre mine, iar ochii i s-au luminat imediat, recunoscându-mă.

– Oh, surioara dură sare în ajutor! Calmează-te, Siren, voiam doar s-o invit la dans.

Muşchii mi s-au încordat imediat de furie şi mi-am înfipt unghiile în braţului lui, auzindu-mi porecla. În spatele nostru, Troy mi-a dat de înţeles că era atent, pentru că a început să râdă.

– E OK, Alexis, nu trebuie să faci pe bodyguardul!

O privire plină de furie s-a îndreptat și spre Carrie. Era încă prea aiurită ca să-și dea seama că, dacă se ducea cu tipul acela, avea să fie dezvirginată de un bețiv. Și exact asta părea că avea de gând să facă, doar ca să evite cearta și să se facă de râs, fiind protejată de mine. Am strâns doza de energizant în pumn ca să-mi mențin calmul.

– Haide, Alexis, lasă-ţi sora să se distreze! Doar pentru că tu eşti de piatră, nu înseamnă că ei nu n-o să-i facă plăcere.

Troy a apărut lângă noi și, brusc, toți oamenii din încăpere au părut să uite de distracție, devenind atenți la noi. Știam exact ce urmărea și nu intenționam să-i fac pe plac.

– Are standarde mai înalte, nu-i aşa, Carrie?!

Nu m-am uitat la ea când am întrebat, dar mi-am strâmbat nasul a dezgust spre puștiul beat, pe care habar n-aveam cum îl chema, ci știam doar că era un idiot gălăgios din liceu. Replica mea l-a călcat pe codița sensibilă, dar, din nefericire, nu s-a repezit la mine, ci la sora mea.

– Serios? M-ai încercat, Alexis? Nu, tu nu încerci pe nimeni! Dar sora ta pare mult mai dulce, poate ei o să-i plac.

De data asta și-a pus palmele pe coapsele ei și a încercat să-i ridice rochia. Carrie a tresărit imediat și s-a smuls de lângă el. A venit din instinct lângă mine, căutând protecție. Știam că avea să-i pară rău de asta mai târziu, dar m-am bucurat că a făcut-o.

– Haide, Carrie, nu te lăsa...

A venit spre ea, urmărind s-o tragă iar spre el. Doar el știa cu ce replică o putea cuceri, dar n-a mai apucat s-o spună. Nu mi-am dat seama când m-am mişcat, când instinctele mele sălbatice s-au activat şi am reacţionat, dar a fost prea târziu să mă opresc. Pumnul meu încleştat a izbit nasul puștiului. L-am auzit trosnind, iar tipul a fost propulsat într-unul dintre băieţii din spate. Durerea mi-a fulgerat mâna până la cot, dar eram prea furioasă ca să-i dau atenţie; am rămas ţeapănă lângă Carrie, ce-și oprise respiraţia.

Troy a izbucnit imediat într-un hohot isteric de râs. Beţivul a fost absorbit de mulţime, cineva nu i-a mai dat voie să se ridice şi să-și ia revanşa. Înainte să mă pot apăra, Troy s-a repezit la mine mârâind ca un animal, de parcă asta îl excitase îngrozitor. Palmele lui mi s-au strâns cu forţă pe fund şi m-a tras spre el, izbindu-mă de trupul lui, intenţionat de o anumită zonă, pe care am simţit-o pe pelvisul meu.

– Speram să văd asta încă de când ai apărut. Nimic nu mă excită mai tare decât temperamentul tău dat dracului!

S-a apropiat de gura mea. Urechile mi-au luat foc și mi-am înfipt pumnii în pieptul lui, împingându-l cu atâta forță, încât m-am dezechilibrat și eu.

– Dă-te de pe mine, jigodie! am urlat, simţind cum îmi ardea faţa de furie.

– Şi temperamentul ăsta o să fie în patul meu, chiar dacă e ultimul lucru pe care-l fac! a amenințat serios de data asta, ridicând un deget spre mine.

Respiram atât de haotic, încât a început să mă doară pieptul. Înainte să apuc să-l înjur din nou, cineva a intervenit și i-a prins brațul, trăgându-l în jos.

– Calmează-te, omule!

Asher și-a strâns degetele în jurul brațului lui Troy; părea calm, dar mușchii i se încordaseră. Troy l-a privit și a părut să-și revină brusc, fericirea de dobitoc luând locul furiei. Ori nu voia să-și strice noua prietenie, ori îi era teamă de Asher, pentru că tipul părea și mai uriaș în locul acela strâmt din cauza aglomerației.

– Ce-i asta? Dă muzica mai tare! a urlat el, făcându-ne să tresărim.

Imediat, volumul muzicii a crescut și toți s-au rispit precum furnicile. Laserele au devenit mai agitate. Doar eu și Asher am rămas pe loc, până și Carrie dispăruse, dar nu-mi revenisem destul cât să-mi bat capul cu ea. Am apucat să închid puțin ochii și să trag o gură de aer, iar apoi m-am trezit cu Asher în fața mea.

– Eşti bine? l-am auzit cu greu peste bubuitul muzicii.

Mi-am trecut mâna prin păr și am aprobat repede din cap. El s-a aplecat spre urechea mea.

– Mi s-a părut mie, sau idiotul ăla tocmai te-a ameninţat cu violul?

Prosteşte, am început să râd. N-am reușit reuşit să mă opresc la timp. M-am întins să-i vorbesc şi eu la ureche, adică m-am ridicat, pentru că tipul era uriaș chiar şi pentru înălţimea mea pe tocuri.

– Bun venit în Lakewood!

M-am întors să plec, dar el m-a prins de încheietură şi m-a ținut pe loc. Nu fusese stilul barbar al lui Troy; atingerea lui mult mai blândă a avut un efect mai puternic. Am privit spre mâinile noastre, fără să știu cum să reacționez.

– N-am glumit. Şi nu-mi pasă dacă urmează să mă pun rău cu vedeta liceului.

L-am privit cu o sprânceană ridicată, aproape țipase ca să-l aud și speram că vorbele lui ajunseseră și la urechile altcuiva. Atmosfera era ca într-un club, iar apropierea dintre mine și Asher devenise brusc sufocantă.

– Nu ţi-a spus povestea mea?! De ce-mi spun toţi Siren?

El a clătinat din cap.

– Nu. Afară a evitat subiectul şi ceva îmi spune că, dacă mi-ar zice el, ar fi complet diferit de ce mi-ai povesti tu.

Colţul gurii mele s-a ridicat într-un zâmbet. M-am apropiat de el, dar doar ca să-i desprind mâna de pe încheietura mea şi să-l bat prieteneşte pe piept, deşi atingerea mușchilor bine conturați pe care i-am simțit sub tricoul strâmt mi-a urcat un nod neaşteptat în gât.

– Vei auzi o groază de versiuni. Lakewood nu e un loc unde să te plictisești şi asta nu doar din cauza mea, aşa că permite-mi să-ți dau un sfat: instinctele tale de salvator nu se potrivesc cu noua gaşcă de prieteni pe care ţi-ai ales-o.

Nu i-am dat voie să-mi răspundă, m-am întors şi m-am dizolvat imediat în mulţimea de trupuri ameţite şi agitate, iar nodul din gât a continuat să înţepe, pentru că atunci când îi vorbisem îndrăznisem să-l privesc. Și, dacă ochii lui mi se păruseră superbi în lumina slabă, aici, în cea de laser şi neon, fusese capabil să mă hipnotizeze.

Am ieşit pe verandă să iau o gură de aer. Spre deosebire de temperatura sufocantă din interior, aici era îngrozitor de frig şi începuse deja să plouă mărunt. Toate spre norocul meu, pentru că nu mai era nimeni afară, toată lumea se înghesuise în interior. Trebuia să mă întorc s-o caut pe Carrie, poate o convingeam să plecăm naibii de acolo. Mi-am scos telefonul să mă uit la ceas, era doar puţin trecut de 9 seara. La dracu'! Carrie n-avea să plece prima şi atât de devreme nici dacă o punea Troy să meargă pe cuie încinse. Puteam să pun pariu că acum era cu prietenele ei într-una dintre băile de sus, făcându-şi strategia cum să se întoarcă şi să-și cureţe reputaţia. Şi mai puneam pariu că mă ura în clipa aceea..

După ce am tras suficient aer rece şi mi-am limpezit mintea, m-am întors în cabană. M-am dezbrăcat de geacă şi am agăţat-o în cuierul imens, unde abia am mai găsit loc liber și erau slabe șanse s-o recuperez mai târziu. Contrar aşteptărilor mele, Carrie revenise în living, iar când l-am văzut pe Troy cu o sfoară în mână şi făcând spaţiu în mijlocul salonului, un alt nod, mult mai mare, mi s-a pus în gât.

Spânzurătoarea!

Sperasem s-o iau pe Carrie şi să plecăm înainte să înceapă jocul, dar chiar şi aşa, nu mă gândisem că o să aibă curaj să se înscrie. Privindu-i în clipa aceea expresia, am știut că avea alte idei, că-și dorea să spele ruşinea de mai devreme.

– Alexis!

Troy mă văzuse și m-a strigat. A agitat sfoara, privindu-mă cu un rânjet diavolesc.

– Eşti suficient de tupeistă şi pentru asta?

Am mers spre el fără să-mi permit să gândesc. Nu din cauza faptului că nu puteam rezista provocării, ci pentru că, în niciun caz, n-aveam s-o las pe Carrie să intre singură în jocul ăla. Știam că nimic n-o mai putea opri, indiferent ce i-aș fi spus. Când am ajuns în centrul livingului, mi-am ridicat privirea spre scripetele de deasupra noastră. Un băiat s-a urcat pe o scară dublă şi a luat sfoara de la Troy, pregătind spânzurătoarea. Am privit-o pe Carrie, într-o ultimă încercare de-a o convinge să renunțe. Și-a ridicat îngâmfată bărbia, dându-mi un răspuns clar. Am oftat în gândul meu. N-ai idee în ce te bagi, surioară!

Furioasă, l-am privit în acelaşi fel pe Troy.

– Da, sunt! i-am răspuns, iar el mi-a rânjit.

Știam că asta aștepta. Asher era și el de față, părând curios ce urma să se întâmple.

Ca un rege între supuşi, Troy a dat ordin să se închidă muzica și să se facă lumină. Becurile s-au stins, lăsând locul zecilor de lumânări aranjate în jurul nostru. Atmosfera s-a schimbat imediat radical, de la o petrecere sălbatică la o scenă macabră dintr-un film de groază.

– Mai vrea cineva să intre în joc? a întrebat Troy mulțimea ce se strânsese în cerc în jurul nostru.

Din câte se părea, cei din mijloc eram participanții, iar spectatorii s-au retras repede pe margini. Câţiva băieţi au spart cercul, venind spre noi, dar Troy i-a împins înapoi. Regula era să nu fii mort de beat. Am profitat de distragerea produsă de cearta lor şi de selecţia participanţilor pentru a merge lângă sora mea. Nu m-am uitat la ea când am vorbit:

– Carrie, nu face prostia asta! Dacă vrei să te răzbuni, lasă-mă doar pe mine să joc, nu te băga şi tu în asta.

Nici ea nu s-a uitat la mine; am simțit că era deja speriată.

– Nu pot să mai dau înapoi şi nici nu vreau.

– O să fii atârnată într-un ştreang, Carrie.

– Sunt doar zece secunde şi ne folosim mâinile. Nu-i aşa de rău.

Mi-am strâns buzele, furioasă pe inconştienta ei.

– O mână, Carrie. Şi nici să nu îndrăzneşti să iei provocările. Nici dacă altcineva e provocat să facă ceva cu tine. Ia spânzurătoarea de fiecare dată. O să fiu lângă tine, dacă simţi că cedezi spune-mi şi o să te ridic.

– N-ai voie să...

– Carrie! am repezit-o eu. N-o să te pierd și pe tine pentru un joc tâmpit. Fă cum ţi-am spus sau te iau chiar acum de aici, fără să-mi pese dacă o să mă urăşti pentru tot restul vieţii.

Furia din ochii mei și evocarea incidentului cu Clarissa i-au oprit protestul. A înghițit în sec, aprobând din cap. Mi-am îmblânzit privirea, am strâns-o repede de mână, apoi ne-am întors atenţia spre joc; se stabiliseră deja participanții.

12 persoane.

7 băieţi, 5 fete. Eu, Carrie și alte 3 majorete, toate urându-mă de moarte din cauza atenţiei pe care mi-o acorda Troy. Majoritatea băieților proveneau din echipele de sport, toţi dintre cei populari. Carrie era singura din exterior, singura cu alt statut. De aceea, toată atenţia era îndreptată spre ea. Nici eu nu eram de-a lor, popularitatea mea având un alt motiv.

Şi, bineînţeles, Asher, care fusese convins să-și pună gâtul la bătaie și să joace. Cineva făcuse bileţele cu numele noastre, băgându-le într-un bol pe care-l adusese lui Troy. El le-a desfăcut pe rând, arătându-le pentru a demonstra că nu trișa. S-a uitat la Carrie, care se străduia vitejeşte să rămână calmă.

– Eşti sigură că vrei să faci asta? a venit lângă ea, aruncându-i un zâmbet dulce, vădit prefăcut.

– Da! a răspuns ea repede, îndreptându-şi spatele.

El a rânjit, apoi m-a privit. Intenționat, l-am ignorat, așa că s-a întors spre mulțime.

– Ştiţi regulile: nimeni nu filmează şi nu face poze. Dacă vreunul dintre voi îndrăzneşte, o s-aveţi de-a face cu mine şi ştiţi că întotdeauna aflu cine mă sapă. Nu vă riscaţi pielea pentru nişte vizualizări idioate.

S-a auzit un murmur de aprobare, iar Troy le-a făcut semn băieților ce urmăreau mulțimea, atenți să nu scoată cineva vreun telefon.

Privind în jurul meu la adunătura de adolescenţi, lumânări, ştreangul de deasupra, m-am simţit exact ca la un ritual păgân; o senzaţie stranie mi s-a prelins pe şira spinării. Am simţit-o ca pe o gheară de gheaţă râcâindu-mi pielea, mi-am strâns pumnii și am încercat să mă controlez. Oricât de periculos ar fi fost, nimeni nu murise vreodată jucând Spânzurătoarea lui Troy... cu excepţia celui care o inventase.

– OK! Troy a bătut din palme, atrăgându-ne atenţia. Pentru cei noi, care nu ştiu despre ce e vorba, Spânzurătoarea este un upgrade pentru Adevăr sau Provocare. Eu iau un nume din bol şi persoana respectivă alege între: Ştreang sau Provocare. Provocările, Troy arătă spre alt bol cu mai multe hârtii împachetate, sunt aceleaşi din fiecare an, plus câteva noi. Am avut inspiraţie, a rânjit el. Fiecare îşi alege provocarea şi decide dacă o îndeplineşte, sau refuză şi merge la ştreang. Acolo regulile sunt simple: zece secunde atârnat, cu dreptul de a se folosi de o singură mână ca să se susţină, cealaltă fiindu-i legată de corp.

– Cine ar fi suficient de idiot să aleagă spânzurătoarea? a întrebat cineva din mulţime.

Troy a rânjit ca un diavol pe terenul lui de joacă.

– Pentru că noi nu ne provocăm să dăm pe gât shot-uri de vodcă.

Mai multe murmure au trecut peste glasul lui de bariton.

– Şi toate astea au o răsplată la final. Cel care îndeplineşte cele mai multe provocări, câştigă.

Troy a scos un teanc de bani din buzunar, agitându-l satisfăcut. Spectatorii au urlat ca animalele, iar participanții și-au frecat palmele.

– 3000 de dolari, oameni buni! S-a întors spre noi. Așa cum știți, şansele nu stau doar în curaj, ci şi în noroc, de câte ori veți fi extraşi din bol. Puteţi câştiga puncte bonus îndeplinind provocările respinse ale altora. Jocul se termină când au fost scoase toate numele.

Carrie a privit încontinuu spânzurătoarea.

– Nu cred că e vreo provocare mai rea decât ştreangul ăla.

Cu amărăciune, am clătinat din cap. Ea nu mai fusese niciodată acolo, nu văzuse văzut despre ce era vorba. Eu da.

– Nu-ți pune speranţele în asta, am spus eu, iar Troy a bătut din nou din palme, anunțând începutul concursului.