Chào các bạn! Truyen4U chính thức đã quay trở lại rồi đây!^^. Mong các bạn tiếp tục ủng hộ truy cập tên miền Truyen4U.Com này nhé! Mãi yêu... ♥

Partea 2


I-a dat la o parte pe toți cei ce nu erau în pericol de moarte din cauza unui joc tâmpit, ci așteptau entuziasmați.

– Să vedem cine e primul norocos.

Și-a băgat mâna în bol şi a extras un bileţel. Felul în care umbrele se reflectau pe pereţi din cauza lumânărilor îmi dădeau fiori. Speram că nu eram singura care se simțea așa.

– Jennifer! a strigat Troy, arătând biletul cu numele majoretei blonde.

Fata arăta de parcă i se pusese un nod în gât, dar s-a ținut tare, afișând un zâmbet mândru și curajos.

– Bineînţeles, eu sunt întotdeauna pe primul loc, s-a mândrit ea prostește, privindu-mă cu o îngâmfare pe care aș fi găsit-o amuzantă în altă situație.

Troy aproape a făcut o plecăciune în fața ei, indicându-i bolul cu provocări. După ce și-a rotit mâna prin el de câteva ori, amestecând biletele, Jernnifer a extras unul. Îngâmfarea i-a rămas pe față până când l-a desfăcut și l-a citit. Apoi, chiar și în lumina slabă, s-a văzut cum i-a dispărut culoarea din obraji.

– Jenn, ne arăţi şi nouă? i-a cerut Troy.

Cu mâinile tremurând, ea a întors biletul spre mulțime. Troy s-a apropiat ca să vadă ce scrie, pentru că fata părea incapabilă să mai vorbească. A izbucnit imediat în râs.

– „Umple un pahar cu sângele tău, folosindu-te de un cuţit pentru a te tăia în orice parte a corpului. Ai dreptul la două tăieturi. Timpul provocării: două minute."

Toți și-au ținut respirația, doar cei morţi de beţi urlând entuziasmaţi. Carrie împietrise lângă mine, iar eu am prins-o de încheietură ca s-o țin pe loc.

– Tot mai crezi că nu sunt aşa rele provocările?

Troy a adus un pahar de shot-uri. La prima vedere, părea un recipient foarte mic, dar nu şi când trebuia să-l umpli cu sângele tău. I l-a întins lui Jennifer, care l-a luat cu mâinile tremurânde, apoi a tresărit de-a binelea când băiatul a scos un briceag din buzunar şi l-a desfăcut în faţa ei.

– La dracu', în niciun caz! s-a enervat ea, întinzându-i paharul înapoi.

Troy s-a prefăcut dezamăgit.

– Haide, Jenn, am pretenţii de la tine!

Încruntătura ei l-a făcut să râdă.

– Cum dracu' o să arăt în costumul de majoretă dacă am două tăieturi adânci?

Asta era cea mai mare problemă a ei, bineînţeles. Când mulţimea a început să urle, ea și-a ridicat bărbia.

– Aleg spânzurătoarea!

Şi mulţimea a izbucnit. În următoarele minute, a trebuit să am grijă ca sora mea să nu cadă din picioare sau s-o ia la fugă de acolo mâncând pământul, ceea ce n-ar fi fost un lucru rău. Jenn nu era la prima experienţă de acest gen, dar asta nu însemna că se obișnuise. Îi tremurau picioarele în timp ce urca pe scaun, apoi și-a pus ștreangul de gât. Un băiat din spatele ei s-a asigurat că era suficient de strâns, iar ea a ales mâna dreaptă că să se susţină, prinzând sfoara. Cealaltă mână i-a fost legată în jurul mijlocului. Oamenii erau spânzuraţi astfel încât să nu se poată prinde de sfoară, să se ridice. N-aveau nicio şansă. În cazul de față, singura noastră scăpare o constituia o mână liberă, la alegere. De cele mai multe ori, nu era suficient.

Fiind majoretă, Jenn avea condiția fizică necesară pentru a se ajuta astfel, dar, privind-o pe sora mea, ce obosea uneori urcând până la etaj, m-a cuprins teama.

– Eşti gata, Jenn? a întrebat Troy, iar blonda a aprobat din cap, încordându-şi muşchii braţului.

Distanța dintre podea și picioarele ei era mai mare de un metru. Dacă mâna cu care ținea sfoara i-ar fi cedat, ar fi căzut brusc, dar nu suficient cât să ajungă la podea. Doi băieți stăteau în apropiere, pregătiți să intervină.

Fără menajamente, Troy a lovit cu piciorul în scaun, zburându-i-l de sub tălpi. Mulţimea a expirat zgomotos, șocată, iar Jenn a scâncit. Se prinsese însă bine și era în siguranță. Toţi au început să numere în cor, până la zece.

Sunetul vocilor era terifiant, ca o incantaţie diavolească, iar brațul lui Jenn începuse să tremure. Palma părea să alunece ușor. Toți am rămas fără suflare. Privind-o pe majoreta şefă cum se chinuia să reziste, am fost sigură că sora mea n-avea nicio şansă.

Felul în care Troy număra, cu rânjetul pe buze, era cel mai înfricoşător lucru posibil. Diavolul se distra de-a binelea. Imaginea cu majoreta care mai avea puțin până să fie spânzurată chiar în mijlocul nostru mi-a făcut greață.

– Nouă, zece! a încheiat Troy şi le-a făcut semn celor doi.

Unul o prinse pe Jenn de picioare și o ridică în aer, în timp ce celălalt puse scaunul înapoi. Când o coborâră, tremura din toate încheieturile, era roșie la față, iar pe gât avea o urmă urâtă. Palma îi sângera acolo unde o tăiase sfoara. Oricât s-a străduit, a avut nevoie de ajutorul nostru ca să stea dreaptă.

– Carrie, nu ai nicio şansă să faci asta! Te rog, ascultă-mă şi hai să plecăm de aici, am șoptit spre sora mea, care privea în continuare ştreangul.

– Tu ai mai făcut asta, nu?

Mi-am strâns buzele. Carrie s-a întors să mă privească.

– Anul trecut ai fost la petrecerea asta. Ai spus că n-ai jucat Spânzurătoarea. N-aveai nimic în jurul gâtului, pentru că ai reuşit să te susţii, dar palma ta era distrusă. N-am fost atunci în stare să-mi dau seama de ce, a mai spus și a privit spre Jenn, care-și ștergea sângele din palmă.

Am expirat zgomotos.

– Da, am jucat. Am acceptat s-o fac din prostie şi mândrie, exact ca tine acum, şi nu m-a ajutat cu nimic.

– Dacă tu ai putut, o să pot şi eu, s-a încurajat singură, prosteşte, iar mie mi-a venit să urlu.

– Carrie, eu am făcut box trei ani, tu fugi şi de orele de sport. Nu fi idioată!

S-a uitat urât la mine, așa că am renunțat la conversația aia ce, oricum, nu ducea nicăieri.

– Iau eu provocarea ei! a vorbit Brad după ce Jenn a reușit să-ți revină și să se întoarcă în formație.

Toți l-au privit șocați. Fotbalistul a dat pe gât restul dintr-o doză de energizant și a mers în centru. A luat paharul pe care Jennifer îl aruncase și a întins mâna după briceagul lui Troy. Acesta a rânjit extaziat și s-a repezit să-l prindă de ceafă.

– Ăsta e băiatul meu!

Toți au început să urle, iar Brad a desfăcut biceagul și a ales un loc pentru tăietură, pe antebraț. Am simțit brusc o respirație fierbine în spatele urechii.

– De ce nu m-ai avertizat că am intrat într-o casă de nebuni?

Am întors capul și l-am văzut pe Asher în spatele meu. Era uriaș și părea de-a dreptul înverșunat de ceea ce se întâmpla.

– Te-am avertizat! am spus eu simplu, apoi mi-am întors capul spre Brad, care, în urletele tuturor, îşi făcuse o tăietură imensă din care sângele a ţâşnit imediat, scurgându-se în pahar.

A strâns din dinți, iar mie mi-a venit din nou să vomit.

– A murit cineva jucând asta? Nu m-ar mira ca Troy să reuşească să acopere totul foarte uşor, a continuat Asher să vorbească, aplecat spre urechea mea, iar eu m-am înfiorat din nou.

Am simțit corpul înghețându-mi, iar singurul punct fierbinte a rămas cel din spatele urechii, acolo unde sufla el. Mi-am strâns pumnii ca să mă abțin să nu mă întorc spre el.

– Tatăl lui.

Replica lui Asher n-a mai venit. Atmosfera s-a schimbat dintr-o dată, iar vuietul brusc pe care l-am auzit m-a făcut să întorc capul în toate direcţiile, analizând mulţimea. Părea că urlase cineva, un urlet de fericire melancolică şi mânie, dar tonalitatea era mult prea ciudată, apoi mi-am dat seama că altceva straniu se întâmpla. Brad îşi umpluse paharul cu sânge, iar acum lichidul roşu se scurgea pe margini, pe masă, iar el scrâșnea din dinţi ca un nebun, continuând să se taie. Troy s-a repezit la el.

– Hei, Brad, ia-o uşor, amice, e suficient! Cât energizant ai băut?

Abia i-a smuls briceagul din mână și, după ce l-a zguduit bine, Brad a reușit să-și revină. Și-a scuturat capul și ne-a privit de parcă nu știa unde era, iar senzația teribilă mi s-a extins pe piele, ca un șarpe rece ce se încolăcea pe corpul meu gol. Din instinct, m-am dat un pas în spate și m-am lipit de pieptul cuiva. Știam deja al cui.

– Ai simţit şi tu asta? mi-a șoptit Asher la ureche, şi am fost sigură că nu se referise la atingerea dintre noi.

Am aprobat din cap. Toți tăcuseră, privind parcă hipnotizați, mai ales Brad, al cărui sânge încă se scurgea din tăietură. O fată i-a strâns repede brațul cu un prosop, dar nu m-aș fi mirat să se prăbușească în scurt timp.

– Bine, hai să-l aplaudăm pe Brad pentru reprezentaţia asta. Prima provocare!

Troy a început să aplaude, urmat de restul lumii, dar Brad a revenit la locul lui, palid la față, fără a arăta deloc mândru, cum m-aș fi așteptat. Eram sigură că, orice simțiserăm noi, fusese mai rău pentru el. Și-a întors capul și s-a uitat pe fereastră, în întunericul nopții, unde furtuna devenise mai puternică. Eu și Asher l-am urmărit atenți. Părea hipnotizat din nou, apoi a tresărit cu forță și și-a scuturat capul, întinzându-se spre o sticlă de whisky.

Jocul a continuat, iar alt băiat a extras provocarea de a-şi tatua cu arsuri de ţigară litera S. A refuzat și a ales Spânzurătoarea. A rezistat mai bine decât Jenn, dar tot a coborât tremurând şi cu tăieturi în palmă; nimeni n-a luat provocarea lui.

Încă eram atentă la Brad, care nu-și revenise și începuse să bea periculos de mult, când glasul lui Troy mi-a atras atenţia. Scosese alt bilet, iar rugăciunile mele mergeau doar spre sora mea, să nu fi fost numele ei. Putea fi oricine, chiar şi eu, dar nu Carrie.

– Asher!

N-am simțit simţit nicio reacţie în spatele meu, doar murmurul mulţimii, apoi a fost brusc linişte, iar furtuna s-a făcut auzită, lovind cu un tunet puternic. Asher a trecut printre mine și Carrie. Tot mai stresată, am apucat o doză de energizant din cele aduse special pentru jocul ăla. Am înghițit băutura acidulată aproape cu furie, iar Carrie s-a uitat la mine cu coada ochiului. Troy l-a bătut pe spate pe Asher, parcă urându-i bun venit în Iad. Rânjetul lui drăcesc nu l-a impresionat pe băiatul blond, rămas impasibil.

– Ce zici de jocul nostru, frate?

Asher a privit cu coada ochiului spre gâtul lui Jennifer şi braţul lui Brad.

– Intens, a concluzionat el, iar Troy a rânjit iar ca un nebun şi l-a împins spre bolul cu provocări.

Asher a ales un bilet de deasupra, fără să amestece. Ciudat, eram fericită că se ținea atât de bine şi părea calm, mai ales când a deschis bileţelul. Singura lui reacţie a fost ridicarea unei sprâncene.

– Ştreangul?!

A întors biletul spre noi și am văzut că scria doar cuvântul acela. Troy și-a pus palmele la gură, scoțând un sunet de prefăcută dezamăgire.

– Scuze, frăţioare, unele sunt eşecuri. Nu primeşti provocări, eşti trimis direct în ştreang.

Plictisit, Asher a aruncat biletul, mergând spre scaun. Tensiunea mi-a crescut și a început să mă furnice tot mai tare pielea. Tipul ori era nebun, ori băuse și nimeni nu sesizase asta. Ștreangul i-a fost pus în jurul gâtului, iar mâna stângă i-a fost legată la spate.

De jos, Troy îl privea cu o satisfacţie nebună. Eu i-am urmărit linia muşchilor de pe brațul ce părea suficient de puternic să-l susţină. Deja nu mai voiam să asist la scena aia, cu atâţia oameni atârnaţi de sfoară. Urma să am din nou coşmaruri pentru câteva săptămâni. Carrie mi-a prins mâna şi a strâns-o atrăgându-mi atenţia. Privisem braţul lui Asher; abia atunci mi-am dat seama că se uita la mine.

– Gata, campionule?!

Asher doar a aprobat din cap şi a strâns funia în pumn. Troy a lovit scaunul cu piciorul, cu mai multă putere decât de obicei, dar Asher se săltase deja de pe el.

Tot ce am auzit a fost un suspin din partea fetelor.

– Oh, Doamne! a șoptit sora mea, iar eu m-am trezit zâmbind.

Cel puțin nu trebuia să-mi fac griji în privința lui, că aveam să-l văd chinuindu-se, fără aer. Se ridicase în forța brațului, cu mușchii încordați, solicitați la maxim, și atârna acolo, în timp ce mulțimea număra parcă prea încet, ambiționându-se să-l țină cât mai mult.

Îl privea pe Troy în ochi și, oricât dăduseră impresia că se plăceau, părea că între ei exista o tensiune crescândă. Când spectatorii au ajuns la zece, Asher a refuzat să fie ţinut de picioare până când scaunul a fost pus înapoi. După ce și-a scos ștreangul de la gât a coborât singur, dintr-o săritură. Și-a relaxat brațul, apoi a rânjit spre Troy în același fel în care o făcuse celălalt până atunci.

– Mişto exerciţiu, frate!

L-a bătut pe umăr și s-a întors printre noi, evitând locul din spatele meu. Bucuria lui Troy dispăruse brusc, apoi a reapărut ca din senin. Individul a bătut din palme, dar îl cunoșteam suficient ca să știu că se enervase. Nu-i plăcea când jocul lui nu provoca durere.

– Îmi place la nebunie tipul ăsta! a spus arătând spre Asher și toată lumea a început să aclame.

L-am privit subtil pe cel la care se referea și am văzut că-și verifica palma. Nu părea că-i rămăsese vreun semn, dar eram sigură că avea deja suficiente bătături ca să nu fie rănit de așa ceva. Când s-a uitat spre mine am întors repede capul, asta pentru că eram atât de idioată încât începusem să mă gândesc cum era atingerea lui. O simțisem deja... dar brusc voiam ceva mai mult.

Am dat energizantul pe gât. Concentrează-te, idioato!

Troy a extras alt bilet; am mulțumit din nou sfinţilor că nu eram nici eu, nici Carrie, dar mă înfuria că Troy nu-și alesese şi propriul nume. M-ar fi încântat foarte mult să-l văd cu un cuţit înfipt undeva.

O altă majoretă, pe nume Tania, s-a dus să-și ia provocarea. Restul băieţilor s-au plâns că nu le venea odată rândul, iar Carrie i-a privit aproape înnebunită. Știam că i se oprea inima de fiecare dată când Troy scotea un nume. Tania a fost şi ea curajoasă până când și-a citit provocarea, apoi a părut dezgustată.

– Îţi baţi joc de mine? a făcut ea, punându-şi o mână în şold.

Era clar că nu urma să aibă parte de o tortură fizică; probabil o provoca să facă sex chiar în mijlocul nostru.

– Ce e? a râs Troy, aşteptând şi frecându-şi palmele.

Probabil el era cel cu care urma să facă sex. Tania a citit scârbită:

– „Cu un topor, taie capul animalului ce-o să-ți fie adus. Apoi fă-i o poză şi trimite-o proprietarului, cu propriul telefon. Mesajul e la alegerea ta, dar trebuie să ştie cine i-l trimite. Timpul provocării: trei minute." Eşti nebun de legat, Troy King! s-a dezlănțuit ea, aruncând biletul.

Troy a început să râdă, apoi a făcut semn în spate și doi băieți au adus o cușcă. Deja nu mai era o surpriză că totul fusese pregătit în amănunt, dar, când am văzut animalul, toți am fost șocați. Îl cunoșteam foarte bine, poate în afara lui Asher, care era nou venit.

– Câinele profei de algebră? Văzându-l, Tania a izbucnit în râs. Cum dracu' ai prins javra scorpiei ăleia?

Situaţia se schimbase, asta pentru că jumătate de liceu ura animalul ăla. Doamna Minson îl aducea cu ea aproape tot timpul, uneori chiar și la ore, într-o geantă; era de-a dreptul enervant când începea să latre, mai ales în timpul testelor. Dracu' știa pe cine pupa în fund de i se dădea voie să vină cu el la şcoală, ba să-mi mai dea și drumul. dar trebuia să recunosc că nu o dată îmi dorisem să-l omor cu mâinile mele. La fel părea să gândească și Tania în acel moment.

– Am metodele mele când vreau ceva. Haide, ştiu că urăşti potaia asta, scapă-ne de ea! a întărâtat-o Troy, prinzând-o de mijloc.

În cușcă, bichonul alb arăta speriat și mârâia încontinuu, tremurând. Troy a lovit cușca, iar câinele a schelălăit. Carrie a vrut să protesteze, am simțit-o, dar am strâns-o de mână,să tacă.

– Dar ce o să-i spun?! Nebuna mă bagă la puşcărie dacă află că eu i-am omorât câinele.

Troy a râs, apoi a tras-o mai sugestiv spre el. Mi s-a făcut scârbă.

– Găseşti tu ceva. Sincer, aş fi vrut să nimeresc eu provocarea asta.

Tania a părut hipnotizată de atingerea şi privirea lui. Mi-am dat seama când a luat hotărârea. Privind spre căţel, expresia i s-a schimbat, devenind crudă. Troy i-a șoptit ceva la ureche; nu știam ce, probabil o motiva.

– La dracu'! Scoateţi-l din cuşcă!

Fata a luat un satâr, iar reacția celor prezenți s-a împărțit între entuziasm și înverșunare. Troy s-a întors furios spre ei.

– Dacă vreunul dintre voi suflă ceva despre asta şi Tania dă de bucluc...

A lăsat special fraza neterminată, dar toată lumea a înțeles. Troy făcuse de multe ori clar că răzbunările lui nu erau blânde.

Când a fost scos din cușcă de un băiat, bichonul a încercat să-l muște de mână. A fost întins pe masa pe care încă mai băltea sângele lui Brad. Am prins-o pe Carrie şi am tras-o spre mine.

– Nu te uita, i-am şoptit, iar ea a întors capul.

– Sunt nebuni! Asta e nebunie, a șoptit ea tremurând.

M-am forţat să mă abţin şi să n-o strâng în braţe, sau să-i spun că am avertizat-o.

– Nu vreau să-i văd ochii. Pune ceva pe capul lui, a cerut Tania, iar Troy s-a conformat.

După un minut, un băiat i-a adus o rolă de bandă adezivă, groasă. Furioasă, fata a înfășurat-o în jurul capului cățelului.

– Uşor, iubito, nu trebuie să-l omori sufocându-l, a râs Troy.

Frica întrecuse furia cățelului, așa că în clipa aceea doar scâncea și tremura. Am întors capul ca să nu-l mai văd, pentru că simțeam nevoia acută să iau satârul ăla și să-l înfig în capul lui Troy. M-am abținut să-mi acopăr urechile, dar Carrie și le-a presat cât a putut de tare cu palmele. L-am privit pe Asher; avea brațele încrucișate la piept și luase o poziție fixă, parcă periculoasă. Stătea drept și părea tot mai furios pe ce se întâmpla, dar tăcea din gură. La fel ca mine, știa că nu putea opri ce se întâmpla.

Mi-am dat seama că Tania acționa cu atâta furie tocmai ca să-și adune curajul. După ce a bandajat capul căţelului, a început să-i spună cât îl ura pentru că o muşcase o dată pe teren, în timpul antrenamentului de majorete.

Un băiat ținea corpul căţelului, iar Troy a luat locul celuilalt şi i-a prins capul, privind-o pe Tania cu acel venin ispititor din ochii lui, parcă promiţându-i că-i va oferi totul dacă făcea acel lucru.

– Ai grijă unde loveşti, iubito, i-a șoptit el, iar ea a zâmbit de parcă era drogată.

Fără să stea pe gânduri, fata a ridicat satârul, iar scâncetele căţelului au fost curmate brusc. Carrie s-a lipit de pieptul meu; mi-am strâns ochii, înghiţindu-mi amărăciunea din gât. Senzaţia stranie s-a întors, la fel ca atunci când Brad se tăiase. Abia am reușit să nu încep să-mi frec tot corpul de groază.

Capul câinelui, înfășurat cu bandă adezivă, s-a rostogolit pe podea. Sângele ţâşnise și-i stropise pe față pe Troy şi Tania. El a strâns din dinți, așa cum știam că o făcea când îl excita ceva; a tras-o pe Tania spre el și a sărutat-o de parcă voia să facă sex cu gura ei. I-a prins mâna în care ținea satârul și i-a ridicat-o ca pe a unei câştigătoare, iar mulţimea a început să urle. Scăpaseră de Mooby.

Asher mi-a atras atenţia, se uita la mine. Privirea lui spunea că nu mai era mult până când avea să cheme poliţia, iar eu îi dădeam dreptate, deşi n-avea habar ce-l păștea dacă făcea asta.

Ajutoarele lui Troy au luat rămășițele căţelului; deja începea să fie prea mult sânge în încăperea aia.

– Pentru că ai fost aşa curajoasă şi mai ales sexy făcând asta, renunţ la partea cu mesajul. Rişti ca apoi să fii nevoită să pleci şi să-i duci nebunei câinele, iar eu te vreau aici toată noaptea.

A strâns-o de fund și a sărutat-o din nou, iar Tania a bătut fericită din palme, fără a-și da seama că era murdară de sânge pe față.

– Întotdeauna a fost aşa? a întrebat Carrie.

Reuşise să se întoarcă, dar încă tremura. Am clătinat din cap.

– Nu. Provocările au fost mereu rele, dar astea au ceva ciudat, am şoptit eu, uitându-mă la Troy cum îşi ştergea sângele de pe faţă şi privea mulţimea ca pe o turmă de oi ce aştepta sacrificiul.

– Niciodată n-a fost atât de mult sânge. Chiar dacă erau rele, probele erau distractive. Asta e doar tortură.

Carrie s-a zbârlit, iar Troy a mers să extragă alt bilet din bol. Majoritatea celor din jur voia deja să plece acasă, dar nu li se permise.

– Îmi pare rău că te-am forţat să vii aici. Trebuia să te ascult, a şoptit sora mea.

Am simţit-o gata să plângă şi am vrut s-o strâng de mână, dar glasul lui Troy m-a oprit, rostind următorul nume:

– Alexis!

Totul a îngheţat câteva secunde şi întreaga tensiune din cameră s-a îndreptat spre mine. Eram conştientă doar de privirile lui Carrie şi Troy, care-mi rostise rostise numele cu atâta satisfacţie, încât devenise înfricoşător.

Nu mi-am dat seama când m-am mişcat spre el. Acceptasem deja situaţia încă de când mă înscrisesem, aşa că mi-am urmat instinctele. Troy mi-a zâmbit.

– A fost bine cu Tania, dar dacă te văd şi pe tine ucigând, cred că o să am un orgasm, s-a întins el spre mine să-mi şoptească la ureche.

Încă era murdar de sânge pe mână şi, când mi-a atins obrazul, m-am simţit marcată în cel mai greţos mod. M-am dat înapoi şi m-am şters repede, iar el a rânjit ca un maniac.

– Alege-ţi provocarea, Siren!

Furioasă şi împinsă de adrenalină, am smuls un bilet din bol. Rândurile mi s-au aşternut în faţa ochilor, dar a trebuit să citesc de mai multe ori ca să înţeleg. Am spus provocarea cu voce tare, deşi abia mă abţineam să nu mă înfig în beregata lui Troy. Cel puțin, la mine n-avea să fie sânge.

– „Pentru provocarea asta, ai nevoie de un alt participant al jocului. El sau ea trebuie să accepte să-ţi facă sex oral. Locul e la alegerea ta, dar trebuie prezentată, ca probă, o poză în care actul să fie clar. Cineva din joc trebuie să-şi dorească să te ajute, altfel mergi la spânzurătoare. Timpul provocării: cinci minute."

Troy a izbucnit atât de tare, încât am crezut că a înnebunit pe loc. S-a aruncat în genunchi şi a început să râdă cu așa multă poftă, încât am sperat ca moartea să i se tragă de-acolo.

– Îţi jur, m-am rugat să fie asta!

Mi-am strâns pumnii, am înghiţit fierea din gât, m-am chinuit să nu aud zgomotul mulţimii. Presiunea sângelui a început să-mi vâjâie în urechi şi mi-a trebuit multă stăpânire de sine ca să nu mă reped la gâtul lui atunci când s-a ridicat. Şi-a şters lacrimile provocate de râs.

– Ei bine, Alexis... A tras o gură mare de aer. Aş fi fost mai mult decât fericit să te ajut cu provocarea asta, dar tu ai făcut deja foarte clar faptul că nu mă vrei.

M-a privit ca un şarpe şi am blestemat în gând felul în care toate i se aşezau ca pe tavă, de parcă era un nenorocit de vrăjitor în noaptea aia, mai ciudat decât de obicei. Mi-am înfipt unghiile în palme, până au pătruns în carne.

– Mai bine mă spânzur cu ambele mâini legate decât să te las să-ţi bagi capul între picioarele mele, vierme! am spus, iar mulţimea a reacţionat de data asta în favoarea mea.

Privirea lui Troy m-ar fi putut ucide, aşa că i-am rânjit drept răspuns.

– Bun, pentru că exact acolo o să ajungi, asta dacă nu vrea cineva să te ajute. Ce ziceţi băieţi, riscaţi să gustaţi o Siren?

S-a întors spre ceilalţi şi, dintr-o singură privire, am ştiut foarte clar că le comunicase să nu intervină. Aşa că n-am mai pierdut timpul, făcându-mă de râs.

– Aleg spânzură...

– O fac eu!

Cineva mi-a oprit replica, la fel şi respiraţia. Pe a mea şi pe a celor din jur. L-am privit pe cel care vorbise. Relaxat, Asher a păşit în faţă şi a venit lângă mine.

Troy a început să râdă, dar l-am simţit atât de furios, că părea pe punctul de se repezi la Asher.

– Frate, ştiu că e sexy, dar crede-mă, nu vrei să te încurci cu aşa ceva. Nu e nimic de gustat între picioarele ei.

Înainte să mă arunc asupra lui Troy, Asher m-a prins de mână.

– Îmi aleg singur plăcerile, mersi.

Încă nu eram în stare să reacţionez şi m-am trezit trasă de Asher prin mulţime. I s-a făcut loc imediat.

– Provocarea e de 5 minute? a întrebat el, iar Troy a mârâit un „da".

– Fă-o de 10, s-ar putea să-mi placă foarte mult.

Furia şi stupefacţia îmi menţineau starea de confuzie, aşa că n-am reuşit să fac altceva în afară de a mă lăsa condusă de Asher la etaj, unde nu mai era nimeni. Jos a pornit iar muzica, ca restul lumii să nu se plictisească aşteptându-ne pe noi. Asher m-a tras într-o cameră, a izbit uşa şi a încuiat-o imediat, apoi a scos un şerveţel din buzunar şi l-a îndesat pe gaura cheii.

În liniştea dormitorului gol şi necunoscut, am fost în sfârşit capabilă să respir.

– Ţi-ai pierdut minţile? Nu fac asta cu tine! m-am repezit la el, aşteptându-mă să-mi rânjească.

N-a făcut-o. A mers la dulap şi i-a deschis uşile, apoi a început să caute ceva.

– Ai mai fost în ştreangul ăla până acum? m-a întrebat, iar eu am clipit, buimăcită de întrebare.

– Da! am mârâit, evitând să menţionez că avusesem o altă condiţie fizică atunci când o făcusem.

Asher n-a părut să mă creadă când a venit săre mine cu o eşarfă în mână. Privirea lui hipnotică s-au înfipt în ochii mei.

– În niciun caz nu te las să atârni în chestia aia atâta timp cât pot să te ajut. Am pretenţia să mă cred puternic şi tot a fost al dracului de greu şi pentru mine.

– N-a părut, am atacat eu imediat, mijindu-mi ochii, iar el a rânjit, în sfârşit.

– De ce să fii spânzurată, când poţi să faci provocarea şi să arunci în aer nervii idiotului ăluia? Nu vă cunosc încă povestea, dar mă prind repede. În plus, a ridicat eşarfa, mesajul n-a menţionat anumite lucruri, a completat, iar eu m-am încruntat confuză.

– Cum ar fi?

– N-a spus că persoana care-ţi face sex oral trebuie să privească.

Şi-a pus eşarfa la ochi, apoi a zâmbit şi mie mi s-au înmuiat picioarele dintr-un motiv inexplicabil.

– Tot e rău. O să ai capul între picioarele mele, am spus eu, deşi situaţia se îmbunătăţise foarte mult.

A lăsat eşarfa jos şi a mers spre pat.

– Dacă găsim poziţia bună, nici nu trebuie să te ating. Iar dacă nu văd nimic, nu cred că e un stres aşa mare pentru tine. Trebuie să faci fotografia din lateral, să-mi maschezi capul cu coapsa ta.

Au început să mă apuce iar mâncăricii, de data asta din alt motiv.

– Nu ştiu, Asher, nu vreau să te pun în ipostaza asta. Nu-l cunoști pe nenorocitu-ăla, o să găsească un motiv să-şi bată joc de tine după asta. Nu trebuia să mă ajuţi.

Asher a venit spre mine, prinzându-mă de mână, cu acea hotărâre în privire capabilă să-i dea fiori şi Meduzei.

– Ţi se pare că sunt genul căruia îi pasă de părerile altora? Ar fi fost nasol dacă tu trebuia să-mi faci mie, atunci erau altele efectele asupra ta. Dar aşa, mie nici că-mi pasă.

Mi-am muşcat buza, privind spre pat. El a dat înapoi.

– OK, acum înţeleg că te-am luat cam tare cu asta şi nu vreau să crezi că profit cumva de situaţie. E doar alegerea ta, dar îţi jur că nu te las să urci în ştreangul ăla! Nu-mi pasă dacă te iau pe sus de aici.

Seriozitatea din privirea lui m-a surprins şi m-am trezit râzând.

– Te încurci cu nenorocita liceului. Eşti sigur?

Rânjetul meu a primit un răspuns pe măsură şi, brusc, nu m-am mai simţit furioasă pe situaţie, ci... habar n-aveam cum, dar era aceeaşi senzaţie cu care mă obişnuisem. Şi asta pentru că nu-l uram pe Asher, încă nu făcuse nimic să mă dezguste. Dimpotrivă, în momentul ăla îmi salva gâtul. Indiferent ce credeau toţi despre mine, nu eram scorpia rece pe care o creaseră ei şi mă trezisem în faţa unui băiat ce reuşea să aprindă focul ăla demult stins.

Înainte să-mi dau seama, am fost aşezată pe pat, iar Asher s-a pus în genunchi în faţa mea şi şi-a dat jos maioul Nu eram pregătită pentru asta, aşa că am rămas fără aer.

– Să facem poza mai interesantă, mi-a făcut cu ochiul, iar eu am încercat să-mi ţin hormonii în frâu şi mi-am muşcat limba.

Mi-a întins eşarfa ca să i-o prind eu. Am avut grijă să nu-l strâng prea tare, atentă ca nu cumva să vadă ceva, deşi mi se părea că nu-i mai găseam rostul.

Mi-am scuturat capul, înjurându-mi idioţenia, apoi m-am descălţat ca să-mi pot da jos pantalonii. Am tras o gură mare de aer când am desfăcut fermoarul.

Ai trecut prin altele şi mai rele, Alexis.

Cu coada ochiului, l-am privit pe Asher, a cărui poziţie mă înnebunea. Bustul lui gol era cel mai excitant lucru pe care-l văzusem în viaţa mea. Talia lui mă făcea să-mi doresc s-o strâng între picioare, iar bustul lui puternic voiam să-l simt deasupra. Legat la ochi, în genunchi în faţa mea... am profitat de faptul că nu vedea şi mi-am tras o palmă. Colţul gurii i s-a ridicat uşor.

Cu pantalonii şi chiloţii eliminaţi, am tras o altă gură de aer, prostesc de fericită că mă epilasem conştiincios la duş. Chinuindu-mă să nu-l ating, mi-am desfăcut picioarele în fața lui, dar am rămas tot pe margine.

– Va trebui să mă ghidezi tu, a spus Asher, aplecându-şi doar puţin capul.

Nu puteam crede că făceam asta. Am privit în tavan şi mi-am adunat iar curajul, m-am lăsat pe spate şi i-am prins capul. Un fulger a despicat cerul, iar eu am tresărit.

– Linişteşte-te, Alexis, a şoptit el pe un ton atât de calm, încât mi-am găsit puterea să continui.

I-am tras capul în jos şi mi-am ridicat tălpile pe marginea patului. L-am oprit la o distanţă considerabilă, apoi am simţit o vibraţie venind dinspre el, iar în gât mi s-a pus un nod. Nu spunea nimic, dar nici el nu părea mai relaxat. Brusc, a preluat iniţiativa şi şi-a pus braţul în jurul coapsei mele.

– Mă simt ciudat să nu-mi folosesc mâinile şi, nu-mi dau seama, dar cred că sunt prea sus.

– Lasă-mă să văd cum o să iasă poza.

Deja eram înnebunită, aşa că devenise o adevărată corvoadă să mă concentrez să apuc telefonul şi să activez camera. Nu puteam să cred că acceptasem ca un străin să-şi bage capul între picioarele mele din cauza unei provocări date de Troy King.

Am folosit camera de selfie.

– Ai dreptate, eşti prea sus, m-am văicărit, încercând să ridic eu piciorul şi să-i acopăr fața, dar tot arăta ciudat.

El mi-a simţit agitaţia şi tensiunea.

– Alexis, lasă-mă pe mine!

Era încă departe de feminitatea mea, dar i-am simţit expiraţia fierbinte şi mi-am dat capul pe spate, muşcându-mi buza până la sânge.

Dracu' să mă ia că sunt atât de idioată să fac aşa ceva!

– Ai încredere în mine, a şoptit calm şi eu m-am abţinut să-i spun că-l ştiam doar de o oră, aşa că n-aveam cum să am încredere în el. Doar am murmurat un „OK".

Bazându-se pe propriile instincte, Asher mi-a desfăcut mai mult picioarele şi s-a aplecat, ghidându-se parcă după căldura corpului meu. Eram fierbinte. Când m-am simţit umedă, am început să înjur în gând. S-a relaxat, depărtându-şi şi el genunchii. Îl simţeam. Nu pe el, ci respiraţia lui. S-a oprit brusc şi mi s-a părut că-l vedeam zâmbind, probabil pentru că ştiuse că eu aveam să reacţionez atunci când ajungea prea aproape.

Respiraţia lui fierbinte mă înnebunea. Au început să-mi tremure picioarele. Grozav!

– E bine acum? a întrebat, dar habar n-aveam despre ce vorbea.

M-am chinuit să-mi revin şi am înşfăcat telefonul. M-am întins suficient cât să surprind întreaga scenă.

– Oh, Doamne! am suspinat, nereuşind să mă abţin.

– Ce? a întrebat repede, iar eu mi-am strâns ochii.

Dacă aveam să-i mai simt mult răsuflarea, urma să-mi strâng picioarele în jurul capului lui şi nu voiam să mă gândesc la ce se putea întâmpla mai departe.

– Arată..., am început eu, apoi am înghiţit în sec.

Nu-l vedeam, nu mă atingea, dar l-am simţit cumva zâmbind.

– Sexy? a completat el.

Cuvântul ăla nenorocit, din gura lui, în poziţia aceea... Doamne, ajută-mă!

– Da! am respirat cu cu greutate, iar Asher a continuat să se joace cu mine.

Și-a înfipt degetele în coapsa mea. Mâna lui liberă a apucat-o pe a mea și a băgat-o în părul lui.

– Strânge! a spus.

Adio, luciditate! Fără să mă gândesc măcar să mă abţin, i-am strâns părul blond în pumn.

– Acum fă poza, te rog, pentru că nu ştiu cât mai rezist aşa! Apropo, să nu te superi când îmi vezi erecţia, dar chiar n-am nicio şansă.

Încercase să mă amuze, dar tot ce am primit eu era durere. Durere în tot ce era capabil să capete senzaţii în corpul meu. Cu dificultate, m-am chinuit să fac poza. Arăta foarte realist, asta pentru că, efectiv, gura lui se afla la o distanţă de doi centimetri de feminitatea mea, iar coapsa îl acoperea. Am înjurat că n-aveam coapse mai groase, dar, când am fost sigură că nu mi se vedea nimic intim, am făcut poza, ascunzându-mi faţa.

DJ-ul se trezise tocmai atunci să pună muzică bună şi am recunoscut imediat „Calm Down" de la Krewella, într-un mix chiar demenţial, iar basul crescu în intensitate, bubuind prin pereţi.

– Gata, am şoptit, deşi n-am reuşit să mă mişc.

Nu puteam s-o fac până când nu se ridica Asher.

– Asher?! abia i-am şoptit numele, iar senzaţiile mele au părut să devină şi mai acute.

Mi-a strâns coapsa în palmă, apoi a expirat cu forţă. Respiraţia lui m-a lovit ca un camion.

– Alexis, dacă nu vrei asta, ridică-mă! a vorbit atât de aproape de cel mai fierbinte loc al meu, încât creierul n-a reuşit să proceseze şi să înţeleagă ce a spus.

I-am simţit capul mişcându-se, dându-mi de ştire că se lăsa în jos. Aveam opţiunea să-l opresc. Degetele mele s-au strâns în părul lui, dar nu l-am mişcat în sus niciun milimetru. N-avea să-mi dea a doua şansă, în următoarea secundă, buzele lui m-au atins acolo şi respiraţia lui a pătruns în mine.

Nu mi-am putut abţine geamătul de nebunie. M-am lăsat pe spate, abandonând telefonul şi tot ce era logic. I-am strâns părul în pumn şi mi-am mişcat picioarele ce amorţiseră. Le-am strâns în jurul capului său, apoi m-am împins mai mult spre el, în timp ce gura lui mă făcea praf.

Basul m-a lovit din nou, la fel şi nebunia mea, ce avea nevoie de mai mult. Limba lui era mai periculoasă decât un şarpe, îmi otrăvea mintea, iar atunci când i-am auzit geamătul parcă penetrându-mă, m-am arcuit incontrolabil. Mi-a strâns ambele coapse în palme şi m-a tras mai mult spre el, parcă urmărind să mă devoreze în întregime, dar eu voiam mai mult. Doream tot corpul ăla. Cu mâna încă înfiptă în părul lui, l-am tras spre mine. S-a ridicat şi şi-a dat jos eşarfa. Pupilele i se dilataseră atât de mult, încât părea o creatură sălbatică atunci când a reuşit să mă vadă. M-a privit doar câteva secunde înainte să se repeadă la mine. I-am simţit greutatea deasupra mea şi n-am ezitat să-mi strâng picioarele în jurul lui, deşi îl voiam fără haine. Gura lui s-a izbit de a mea, mi-am simţit gustul pe buzele lui şi chiar nu mă mai interesa cât de umedă fusesem când m-a atins.

Nu mai eram capabili să ne controlăm. Şi-a băgat un braţ sub capul meu, iar cealaltă mână a strecurat-o pe sub maioul pe care-mi doream să-l fi scos. Mi-am înfipt unghiile în spatele lui, fericită că se dezbrăcase, şi am început să mă mişc în acelaşi ritm cu el. Nu i-am văzut erecţia, dar o simţeam. Aspră din cauza blugilor, dar masivă. El şi-a ridicat bazinul, indicându-mi să-l eliberez, aşa că m-am întins imediat spre curea şi fermoar. De parcă o nebună pătrunsese în capul meu, n-am ezitat să-mi bag mâna în interior şi să-l cuprind. Geamătul lui a vibrat animalic în gâtul meu. Dimensiunea erecţiei nu mă surprindea, ştiam că era bine dotat încă de când se întinsese deasupra mea.

Tot ce a fost raţional la mine se spulberase de mult şi ştiam că n-aveam să reuşesc să mă mai abţin, oricât m-aş fi străduit. Urma să fac sex cu un tip necunoscut. Urma să-mi pierd virginitatea cu un tip pe care-l ştiam de o oră, dar nici că-mi păsa.

Pentru prima dată după mult timp, m-am aruncat în plăcerea inconştienţei. Asher şi-a coborât buzele pe gâtul meu, dându-mi voie să respir, încercând să-mi rupă maioul.

A fost nevoie s-o aud de mai multe ori. Prima dată am crezut că era tunetul, sau poate basul muzicii; abia când am văzut clanţa mişcându-se, mi-am dat seama că bătea cineva la uşă.

– Au trecut 20 de minute! Ce dracu' tot faceţi acolo? am auzit glasul unui necunoscut.

Asher s-a ridicat să privească spre uşă, iar eu m-am susţinut pe coate.

– Venim! am găsit puterea să strig.

Asher s-a uitat la mine.

– Ba nu! Avem treabă, dă-l dracu' de joc!

S-a întins iar deasupra mea, de data asta muşcându-mi lobul urechii. Am chicotit şi i-am prins umerii.

– O să terminăm asta mai târziu, dar nu în casa nenorocitului ăluia, pe dracu' ştie al cui pat!

Cu greu, am reuşit să-mi temperez hormonii. Asher s-a ridicat să mă privească, apoi am zâmbit amândoi în acelaşi timp.

– Plecăm acum, a spus el, iar eu am aprobat din cap.

– Trebuie s-o iau şi pe sora mea.

– Nu va fi greu de convins. Era terifiată.

S-a dat jos de pe mine, iar trezirea din frenezie m-a făcut să-mi fie jenă. Mi-am înşfăcat repede chiloţii. Asher nu m-a mai menajat de data asta, privirea lui plimbându-se peste tot pe mine, adulmecându-mă ca un mascul înfometat. Abia după ce am fost complet acoperită a catadicsit şi el să-şi îmbrace maioul. Mi-a luat telefonul şi s-a uitat la poză, expresia lui şi rânjetul spunând totul. L-am înşfăcat repede din mâna lui.

– Da, ştiu, e sexy.

– Puţin spus. Să n-o ştergi, o vreau şi eu.

În loc să protestez, mi-am înghiţit cuvintele. Tonul lui vibrant şi ochii ăia m-au făcut să reacţionez într-un mod diferit de cum m-aş fi aşteptat. M-am întins să-i şoptesc la ureche:

– O să vedem. Dacă reuşeşti să mă înnebuneşti suficient, poate în următoarea poză schimbăm poziţiile.

Replica a avut reacţia aşteptată, l-am simţit tremurând ca un seism, dar n-a făcut nicio mişcare, probabil pentru că aş fi sfârşit din nou aruncată în pat, lucru ce m-a făcut să rânjesc.

– Să mergem, de-abia aştept să-i văd faţa nenorocitului!

Am agitat telefonul şi m-am întors spre uşă, dar Asher m-a prins de mână şi m-a răsucit spre el. Şi-a pus palma pe obrazul meu.

– Nu vreau să te enervez, dar spune-mi care e treaba cu tine şi idiotul ăla? De ce-ţi spune aşa? Ştiu ce e o Siren.

Am deschis gura să vorbesc, dar el a continuat:

– Întreb pentru că vreau să ştiu dacă-i sparg faţa când coborâm înapoi.

Un alt zâmbet neaşteptat mi s-a întins pe buze. Atunci mi-am dat seama că băiatul ăla mă făcuse să zâmbesc într-o seară mai mult decât în ultimele luni.

– Acum un an, am jucat unul din jocurile lui Troy. N-a înghiţit bine înfrângerea.

– Ce joc?

– Nu tocmai un joc, mai degrabă un concurs. L-a creat împreună cu mai mulţi tipi din liceu, preţul am fost eu şi 5000 de dolari.

Expresia lui Asher a devenit tot mai întunecată.

– Ce ţi-au făcut, Alexis?

– Nimic! De asta sunt astăzi sirena ucigaşă a liceului. Aşa cum ştii, Siren e o creatură ce seduce şi apoi omoară, cu asta mă compară Troy. Au încercat mult timp să mă cucerească, au pus în practică, pe mine, toate posibilităţile de a târî o fată în pat. Şi, normal, dovada trebuia şi filmată. Cunoşti scenariul, Troy n-are drepturi de autor asupra lui. Nu m-au cucerit, doar au reuşit să mă scoată din sărite şi i-am făcut de râs în faţa întregului liceu când mi-am dat seama ce pun la cale. Ar fi trebuit să fiu învingătoare, dar nu câştigi niciodată împotriva lui Troy King. A făcut în aşa fel încât să par o sălbăticiune.

Asher a strâns din dinţi, apoi m-a tras spre el şi m-a sărutat pe buze, tandru de data aceea. Era plăcut să-i simt sărutul şi în felul ăsta.

– Doar spune-mi, şi o să-l bag în spital. Nu-mi pasă cine e, am mai avut de-a face cu nenorociţi din ăştia.

Cuvintele lui mi-au dat o senzaţie de căldură; până atunci, nimeni nu-şi mai dorise să mă răzbune. Chiar dacă mulţi ţineau cu mine în secret, nimeni nu îndrăznise îndrăznit să iasă în faţa lui Troy. I-am zâmbit uşor.

– Nu în noaptea asta. Ai altceva de făcut după ce plecăm de aici.

M-am întors spre ieşire şi l-am tras după mine, intuind că zâmbea. Doar am descuiat uşa, înainte s-o deschid. Asher mi-a prins mâna şi m-a readus brusc în braţele lui. În următoarea secundă am fost izbită de uşă şi sărutul lui n-a mai fost tandru, ci o adevărată iniţiere erotică ce m-a lăsat fără suflare şi cu minţile răvăşite. S-a împins în mine, promiţând multe cu mişcarea aceea.

– Ia-o înainte, eu trebuie să-mi ţin puţin mâinile în apă rece, să-mi revin.

A făcut semn în jos şi am început să râd când am înţeles. Cu durere pe chip, s-a întors spre baie, iar eu am deschis uşa. La mine nu se vedea nimic, dar nu mai eram lucidă. Încă mă uitam după el atunci când am vrut să ies, apoi m-am oprit brusc în prag şi un urlet mi s-a blocat în gât. M-am agăţat de uşă, apoi am ţâşnit înapoi.

Pe hol, chiar în faţa mea, atârna spânzurat un băiat. Şi, de data asta, nu mai era un joc, ambele mâini fiindu-i legate la spate, iar ochii deschişi şi goi exprimau un singur lucru: moarte.

Bạn đang đọc truyện trên: Truyen4U.Com