- Puneţi săbiile jos şi grupaţi-vă, vine furtuna! Urlă Matias printre recrutaţi, privind cerul ce colcăia de norii negri şi transmitea tot mai des câte un tunet silenţios, dar înspăimântător.

- Urăsc toamna! Bombăni el, întorcându-se spre Argana. Ea aruncă sabia ei în grămadă şi îşi şterse fruntea transpirată, fusese înăbuşitor de cald până când se înnorase şi începuse să bată vântul.

- Şi e doar începutul! Vom pierde multe zile de antrenament de acum înainte din cauza furtunilor. Spuse ea, ridicându-şi privirea spre cer. Toamna fusese foarte liniştită până acum, aproape jumătate din anotimp se întinsese cu temperaturile verii. Fusese doar puţin mai răcoare, soarele nu atât de înăbuşitor, ceea ce le oferise viitorilor gladiatori condiţiile perfecte de antrenament.

Intrau în a cincea lună de când sunt aici. Încă şapte şi va începe Campionatul. Mulţi dintre ei se obişnuiseră deja cu ideea, deveniseră luptători iscusiţi, îşi finisaseră tehnicile şi nu mai tremurau la ideea de a omorî pe altcineva. Mai căzuseră câţiva, fuseseră înlocuiţi şi acum rezervele încercau să îi prindă repede din urmă pe ceilalţi. Cei mai buni fuseseră deja aleşi, capacităţile fiecăruia fuseseră bine studiate şi Erodot avea deja o listă cu viitori cei mai buni gladiatori din arenă de anul ăsta.

Argana îşi întoarse instinctiv capul spre Noah. El era pe acea listă. Primul. Iar ea nu făcuse mare lucru să îl aducă acolo.

De la întâmplarea de vara trecută, după acel sărut din curtea cetăţii, legătura dintre ei îngheţase complet. Argana se ţinuse de cuvânt; îl punea de fiecare dată să se întoarcă atunci când ea se spală, nu îi mai vorbea decât în timpul antrenamentului, unde relaţia se răcise de asemenea. Erau mentor şi elev, nimic mai mult.

La început, furia ei pe ce se întâmplase o făcuse să nu îşi mai dorească să îl antreneze pe Noah. Renunţase şi la oferta pe care i-o dăduse Erodot, nu avea de gând să se apropie mai mult de bărbatul din cuşca ei. Era furioasă pe ce se întâmplase şi câteva zile bune, nu s-a mai atins de Noah în timpul antrenamentelor. Se gândea să îşi aleagă alt recrutat, dar timpul trecea deja şi ar fi bătut la ochi să aleagă brusc pe altcineva, dar după o perioadă, nici nu putea să aleagă unul mai bun, pentru că Noah devenise cel mai bun.

După ultima lor discuţie din acea dimineaţă, nu doar ea s-a răcit, ci şi el. A prins o dorinţă de a se antrena de care nu îl credea capabil. Pe cât de repede pierduse corpul lui în greutate, pe atât de repede o recăpătase. De data asta cu muşchi.

Argana îi studie spatele ce se lăţise în ultimele luni mai mult ca al oricărui alt bărbat, erau încă alţii mai mari ca el, dar fuseseră de la început, însă niciunul nu avea o construcţie perfectă ca a lui. Doar musculatura masivă. O enerva câteodată când era cu el în cuşca aia minusculă şi trebuiau să treacă unul pe lângă altul, era aşa de mare acum pe lângă ea şi părea că ar putea-o strivi dacă ar vrea. Încă nu avea şanse să o învingă în luptă, dar devenise mult mai puternic. Şi era normal să se întâmple asta. De aproape trei luni nu mai era certat să se antreneze, o făcea de bună voie. Toată ziua era cel mai activ dintre toţi, făcea exerciţii până cădea epuizat, distrusese 5 manechine de lemn până acum exersând cu sabia pe ele, învingea fiecare adversar cu care era pus în luptă. Seara cădea lat, mânca tot ce i se dădea fără să strâmbe din nas şi dormea toată noaptea neîntors. O uimise schimbarea asta bruscă a lui, era tot ce îşi dorea, practic se antrena singur pentru libertatea ei, dar nu i-a luat mult ca să îşi dea seama că el se antrena pentru altceva. Era clar că o ură după ce se întâmplase în noaptea aia, pentru că dimineaţa reacţionase aşa şi nu îi dăduse ce voia el, iar acum trăgea să devină puternic şi să se răzbune în arenă. O amuza planul lui, dar nu avea decât să fie bucuroasă din cauza lui. Nu conta care era motivul pentru care se antrena, atâta timp cât îşi dădea toată silinţa. Nu doar că nu îi era teamă de el, era puternic şi până la sfârşitul anului putea să devină chiar mai puternic decât Dax, dar nu îi era încă teamă de o asemenea confruntare. Noah nu era un adversar pe măsura ei. Evoluase mult, deja l-ar putea omorî pe Murdock fără efort - care se vindecase, dar încă era într-o condiţie slabă -, dar nu şi pe ea. Însă nu se temea de o asemenea situaţie, pentru că nu avea să ajungă cu el în arenă. Oferta lui Erodot era încă în picioare, şi conform planului său, Noah şi Argana trebuie să iasă amândoi vii din Campionat, deci nu vor lupta. Dar el nu ştie asta şi nu trebuie să afle. Toate fuseseră în avantajul ei până la urmă. Sărutul ăla şi respingerea ei îl înfuriaseră şi îl făcuseră să îşi dorească să o ucidă, când, de fapt, doar o scutea pe ea de muncă şi se antrena pentru obţinerea libertăţii ei.

Argana zâmbi şiret urmărindu-l cum intră în grup şi aşteaptă să fie dus înapoi în temniţă alături de ceilalţi.

- Vii la petrecerea de diseară?! O întrebă Matias, distrăgându-i atenţia. Ea îl privi surprinsă în timp ce îşi scotea apărătorile de pe încheieturi.

- Alta?! Credeam că s-au terminat! Bombăni ea. De când începuse toamna, festivităţile se încheiaseră, la fel şi cumpărarea recrutaţilor pentru plăcerile altora.

- Asta e mai specială, şi va fi în palat. Pentru întoarcerea viitorului împărat, Delgor! Scanda Matias, strâmbându-se mai mult şi făcând-o pe Argana să bufnească.

- S-a săturat de Roma?! Întrebă ea. Delgor plecase din Capua la o săptămână după incidentul cu Argana. Majoritatea spuneau că o făcuse ca să îşi acopere slăbiciunea, adică un gât spintecat şi o voce ce se piţigăiase. Erau, bineînţeles, bârfe răutăcioase, dar Argana nu putea să spună că nu îi făcea plăcere să le audă.

- Aşa se pare! Şi se zvoneşte că se întoarce cu o viitoare soţie! Capul Arganei zvâcni spre Matias după afirmaţia lui.

- Ce a făcut de a fost blestemată să îi fie soţie lui Delgor?! Matias izbucni într-un râs zdravăn, atrăgând atenţia recrutaţilor ce încă aşteptau aliniaţi.

- Urmează să aflăm! Să vii acolo, nu poţi pierde asta. Ai cuvântul meu că nimeni nu se va atinge de tine. Matias îi făcu cu ochiul, zâmbind drăceşte şi o făcu pe Argana să îşi dea ochii peste cap.

Se întoarseră la recrutaţi, care fură imediat puşi în mişcare. Argana o luă înainte, dar observă imediat maxilarul încleştat al lui Noah când trecu pe lângă el. Îl privea pe Matias cam cu aceeaşi afecţiune cu care îl priveşte ea pe Delgor.

Închişi din nou în cuşcă, Noah se întoarse la torturs lui obişnuită, dar acum avea să dureze mai mult, pentru că se întorseseră cu câteva ore mai devreme din cauza furtunii, care începuse deja.

Spera să primească acum apa pentru spălat, pentru că îl mânca pielea din cauza transpiraţiei şi avea neapărată nevoie să se răcorească după ce văzuse mai devreme. Bău o gură de apă, dar îşi pleoscăi buzele din cauza ei pentru că era fiartă în ploscă. Argana se aşeză pe pat şi începu să îşi despletească părul, el se duse spre gratii, prefăcându-se că se uită dacă vin gardienii cu apă. Făcea şi asta, dar mai mult voia să îşi ascundă faţa de a ei. Încă îşi simţea tâmplele pompând de furie, după ce o văzuse lângă Matias. Râzând şi vorbind despre cine ştie ce. Dacă nu îl avea pe Murdock lângă el să îl ţină şi să îl calmeze, ar fi făcut ceva necugetat, fără să îşi dea seama. Slavă Domnului că celălalt gladiator îşi dăduse seama de dorinţa criminală ce se implantase în mintea lui şi cât îşi dorea în momentul ăla să îi sfărâme capul lui Matias.

Nenorocitul ăla era singurul bărbat cu care vorbea. Cu el şi din când în când cu Murdock. Dar Matias o făcea mereu să râdă, se simţea bine în jurul lui, era mai mereu pe lângă ea şi nici ea nu se simţea deranjată de prezenţa lui. Parcă altele erau concepţiile ei, oare nu vedea că nenorocitul ăla o sorbea din priviri toată ziua, că probabil caută o modalitate să o tragă în patul lui fără să îl omoare apoi? Nu mai era însurat, îşi gonise soţia după ce căzuse în plasa lui Delgor, sau mai degrabă în patul lui. Acum pusese ochii pe un premiu mult mai prestigios, iar Noah nu ştia cât avea să se mai abţină să îl vadă sorbind-o din priviri pe femeia pe care o iubea el.

Pentru că asta era adevărul. Nu se schimbase nimic de când îşi dăduse seama de asta, doar crescuse mai mult, indiferent care ar fi acum relaţia dintre ei. Nu şi-au mai vorbit în afară arenei de aproape trei luni de zile, dar el era tot mai îndrăgostit de ea. Încercase la început să sugrume sentimentul ăsta, să nu se mai gândească astfel la ea, pentru că nu avea nicio şansă la inima ei. Să se gândească la Irene, dragostea lui adevărată, femeia pe care o iubise încă de când era copil, dar din ce în ce mai tare îşi dădea seama că dragostea lui adevărată era Argana, nu Irene. Pe Irene o iubise de când se ştie, şi tocmai asta era între ei, o iubire din prietenie. Era vecina lui, crescuseră împreună, erau apropiaţi şi se înţelegeau, părinţii erau de acord cu relaţia lor. Când au crescut, au crezut că e normal să fie împreună şi să se căsătorească, Noah credea că se îndrăgostise de ea odată ce deveniseră destul de mari pentru asta, dar acum realiza că nu era aşa. O iubea pe Irene cs pe o soră, pe Argana o iubea acum ca pe o femeie. Ca pe femeia pe care şi-o dorea mai mult decât orice, dar care îl ura şi nu dispunea de o inimă ca să îl iubească înapoi, sau măcar să îl tolereze. Însă el încă avea intactă amintirea acelui sărut, iar ea nu putea să facă nimic să i-o ia.

Gardienii au început să împartă apă, iar Noah se întoarse pe pătura de pe nisip, la locul lui obişnuit de sechestru în timp ce se spăla ea. Argana încercase să mai facă rost de un pat, dar Delgor nu i-l dăduse - pedeapsa pentru gâtul spintecat al lui Delgor. Indiferent cât l-ar urî, patul încă îl împarte cu el.

Se întinse şi se întoarse cu faţa spre perete. Îl mânca pe dinăuntru asta, voia atât de mult să o vadă din nou, nu o mai văzuse de aproape trei luni, dar ştia că oricum nu avea să mai primească nimic de la ea, aşa că, văzând-o goală, nu ar face decât să îl chinuie dorinţa şi mai tare.

Auzi apa vărsată în lighean şi pe Argana luându-l şi aşezându-l pe pat. El îşi aşeză mâna sub cap, admirând frumuseţea peretelui de piatră până când vocea lui Ilius tună în toată temniţa:

- Curăţaţi-vă bine! În seara asta veţi participa la petrecerea dată în cinstea întoarcerii fiului împăratului.

Capul lui Noah ţâşni imediat, nu doar din cauza altei petreceri, de care crezuse că scăpase, dar şi de menţionarea lui Delgor.

Protestele se auziră imediat, recrutaţii nu mai erau aşa fricoşi că la început şi nu le mai era teamă să îşi expună opinia. Noah nu mai apucă să o facă, dacă voia să spună ceva, uitase.

Întorcându-şi capul după ce auzise glasul lui Ilius, dădu peste Argana, care era acum complet dezbrăcată.

I se opri aerul în gât şi aproape că se înecă cu el. Doamne, era atât de frumoasă, îi era dor să o vadă aşa, în toată frumuseţea ei, cu părul despletit.

El era încă întins, era la propriu la picioarele ei. Picioarele îi păreau şi mai lungi privindu-le din poziţia asta, iar sânii mai proeminenţi şi frumoşi cs niciodată. Ea e din ce în ce mai frumoasă, şi asta pentru că el e din ce în ce mai înnebunit de ea.

Argana îl observă că se întorsese şi îl privi imediat încruntată.

- Întoarce-te! Îl certă ea, dar lui îi lua câteva secunde să o audă, era încă prea hipnotizat de trupul ei pe care nu îl mai văzuse aşa de atâta timp.

În ultima perioadă, şi comportamentul lui suferise o schimbare, nu doar trupul. Se înfuria mai repede, mai ales când femeia pe care o iubea era o aşa afurisită.

Se întoarse cu totul şi îşi fixă privirea în tavan.

- Nu pot să stau pe partea aia. Mă doare umărul. Inventă el o minciună, prefăcându-se plictisit şi fixând tavanul, deşi clocotea un cazan în el acum.

- Atunci, ridică-te în picioare şi întoarce-te! Insistă Argana, făcându-l să îşi încleşteze maxilarul. Uneori, se întreba cum de se îndrăgostise de femeia asta pe care voia să o strângă de gât la fel de mult cum voia să o sărute.

- Nu o să mă uit la tine! Sunt obosit şi nu e ca şi cum aş vedea ceva ce nu am mai văzut înainte! Atacă el înapoi, şi cu asta ştia că declanşase războiul. Voia să îşi strângă ochii, mânios pe prostia ce o spusese, dar se abţinu.

Îşi întoarse puţin privirea spre Argana, ea îşi mijise ochii la el ca o felină însetată de sânge. Era mai periculoasă acum ca un stup de albine întărâtate.

- Serios?! Şi nu mai are niciun efect asupra ta?

Noah rămase trăsnit când ea îi rânji şi se apropie mai mult de el. Picioarele ei îi atinseră umărul, privea în sus spre ea şi era foarte, foarte afectat în momentul ăsta. Înghiţi în sec. Nu era o răbufnire furioasă din partea ei, era şi mai rău, pentru că se juca cu el.

Menţinându-şi expresia drăcească, Argana ridică piciorul şi folosindu-se de degete, trase în sus tunica lui Noah, dezvelind dovada că ea avea un mare efect asupra lui.

Noah înghiţi în sec şi închise ochii, dându-şi capul pe spate. Nu avea ce să facă în legătură cu asta, cel mai bine era să nu o mai privească.

- Nu îţi face griji, o să ai ocazia să îţi satisfaci poftele în seara asta. Adăugă ea rânjind şi se întoarse spre lighean să se spele.

Noah scrâşni din dinţi, îi venea să o prindă de picior şi să o tragă jos, să se ridice peste ea şi să îi arate el cum îşi satisface poftele. Nu voia altă femeie, nu mai avusese una în ultimele două luni cât nu se mai organizaseră petreceri, dar nici nu avea nevoie. O voia doar pe ea.

Nu îi mai spusese să se întoarcă, aşa că se întoarse cu totul spre ea, proptindu-se în cot şi urmărind-o ca un ambiţios ce caută scandal, sau mai degrabă ca un bărbat înnebunit după o femeie care nu îl lasă să o atingă.

După ce ea termină, el se ridică înainte de a o lăsa să se îmbrace. Argana scrâşni din dinţi, dar nu spuse nimic, îşi dăduse seama că era pus pe harţă în seara asta.

Începu să se spele, împroşcând apă peste tot, exact aşa cum o enerva pe ea.

Îşi muşcă limba şi tăcu din gură, începea să o îngrijoreze schimbare lui. Devenise mult prea dur dintr-o dată. Nu îi era teamă de el în arenă, dar îi era teamă aici, în cuşcă. De câteva zile era în alertă tot timpul noaptea, s-ar fi putut trezi cu mâinile lui sugrumând-o. Era totuşi o prostie, avea să moară şi el dacă o omora pe ea, şi nu îl credea în stare de aşa ceva, dar nu mai era acelaşi bărbat care o ajutase acum ceva timp după ce fusese biciuită. Acum avea mai mult tupeu, era mai curajos şi mult mai puternic. Nu îi plăcea să tacă atunci când el încerca să o enerveze, dar voia să doarmă liniştită noaptea fără gândul că el ar căuta răzbunarea mai repede decât plănuise. L-ar fi omorât ea demult dacă nu avea nevoie de el. Datoria pe care voia să i-o plătească picase de când el devenise atât de recalcitrant.

Pe de altă parte, Noah era uimit de tăcerea ei, dar nu era prea atent şi încercă să îşi arunce cât mai multă apă în cap ca să îşi revină după ce îi făcuse mai devreme.

Li s-a oferit şi câte un brici pentru barba lui şi picioarele ei. Şi-au curăţat dinţii şi s-au pregătit pe îndelete pentru petrecere, rămânând în tăcere tot timpul. Noah prefăcându-se că nu se uită la Argana, iar ea prefăcându-se că nu îl observă.

În cuşca lor era probabil cea mai multă tensiune, erau singurii care nu vorbeau unul cu altul. La început, fuseseră mulţi care nu se suportau între ei, Ilius i-a tot mutat până când a reuşit să facă perechi care se înţeleg şi nu au tendinţa de a se strangula unii pe alţii în timpul nopţii. Până şi Dax şi Furia se înţelegeau mai bine decât Noah şi Argana. Se înţelegeau foarte bine chiar. Furia devenise unul dintre gladiatorii buni de pe lista lui Erodot, a treia, iar mare parte din asta se datora lui Dax, care se implica tot mai mult în antrenamentul ei. Majoritatea bârfeau că Furia îi făcea lui Dax în cuşcă nişte lucruri care îl înnebuneau, iar el îi plătea antrenând-o. Însă Argana începuse deja să aibă altă teorie, dar va mai analiza puţin înainte să ia atitudine. Dax nu e genul de om care să plătească, indiferent de câtă plăcere primeşte. Poate Furia e puternică şi isteaţă, dar Dax e imposibil de manipulat. Altceva se întâmplă între ei.

În sala mare a palatului, Argana stătea în rând cu ceilalţi recrutaţi, dar nu era legată alături de ei. Era lângă Matias, care privea primirea lui Deglor cu buzele strânse şi o încruntătură deloc umilă. Argana era mai dezgustată decât el.

De data asta nu mai fuseseră luaţi toţi recrutaţii, petrecerea se ţinea în interior şi nu aveau spaţiu pentru toţi, mai ales că erau mai puţini invitaţi, doar cei de rang înalt. Fuseseră luaţi doar primi 5 bărbaţi cei mai buni, şi 5 dintre femei. Pe lista lui Erodot singura femeie era Furia, restul erau doar bărbaţi. După Noah era un bărbat la care toţi se aşteptaseră să moară în primele săptămâni. Fusese cel mai slab emoţional dintre toţi, dar în cele din reuşise să îşi dea seama de abilităţile corpului său şi să le folosească. Fusese primul ales de Argana să lupte, primul cumpărat de o femeie. Prims era un munte de om, şi mai mare acum decât fusese la început, dar mai mânios de data asta. Învăţase să lupte şi să digere ideea de a ucide. Nu se transformase nici într-o bestie, era chiar prieten bun cu Noah şi cu majoritatea celorlalţi, dar era şi cea mai mare ameninţare pentru toţi în afară de Noah, care era mai mic de statură decât el, dar mai rapid şi iscusit în luptă. Al patrulea, după Furia, era Tiger, sau Văcarul, aşa cum îl porecliseră ceilalţi. Era singurul talentat cu lassoul şi iscusit cu suliţa în ultimul timp. Era diversitatea lui Erodot, ceva diferit pentru public. În rest, bărbatul blond de 25 de ani era printre cei mai destinşi şi relaxaţi dintre toţi. Mereu râdea şi făcea glume. Ei patru erau cei mai importanţi, cei care au o şansă să ia locul unuia dintre cei trei gladiatori anul ăsta.

- Şi uite-o. Ştampila Arganei! Chicoti Matias, apropiindu-se de urechea Arganei şi făcându-i semn spre gâtul lui Delgor căruia nu îi mai crescuse la loc bucată pe care o muşcase Argana.

- Şi-a lăsat părul să crească ca să o acopere! Deduse ea imediat, privind pletele aurii mult mai lungi ale lui Delgor, dar care încă nu crescuseră suficient ca să acopere toată cicatricea. Matias începu imediat să râdă după ce îşi dădu seama că ea avea dreptate.

- Deci, de asta îţi laşi şi tu părul aşa lung? Să îţi acoperi păcatele? Îi şopti Dax, apropiindu-se de urechea ei. Te paşte iadul la câte ai. Rânji acesta spre ea, făcând semn cu capul spre spatele ei. Argana îşi controla expresia, întorcându-se spre Dax şi privindu-l ca pe un animal mort şi împuţit. Era lângă ea, era primul din rând, cel mai scump, dar legat.

- Şi faptul că tu ai mai puţine de transforma într-un sfânt? Ar trebui să mă închin şi să fac o rugăciune în faţa ta, prea mărite Dax, gladiatorul care violează şi ucide femei neajutorate ca să se răzbune pentru moartea unui frate decapitat? Ridică ea din sprânceană, oferindu-i lui Dax exact răspunsul pe care îl ceruse. Acesta îşi strânse pumnii şi îşi încleştă maxilarul, încercând din răsputeri să se abţină. Întoarse capul şi nu mai spuse nimic, fumegând silenţios în timp ce Argana se delecta cu un rânjet de victoria ei. Noah fusese foarte atent la toată scena, era lângă Dax, al doilea dintre cei mai scumpi. Era fericit şi surprins în egală măsură de capitularea lui Dax.

- Pare fericită! Matias îi atrase din nou atenţia gladiatoarei, arătându-i spre femeia ce era lângă Delgor, doar cu un umăr în spatele lui aşa cum se cuvenea. Treceau printre capetele împărăteşti şi prietenii de familie, salutându-i pe toţi. Zâmbetul de pe faţa lui Delgor era radiant.

- Probabil a ameninţat-o cu bătaia dacă nu pare fericită! Presupuse Argana, studiind-o pe fata blondă, ce părea mult mai tânără decât Delgor, dar foarte frumoasă. Avea un chip prea blând pentru viitorul ei soţ. Matias aprobă teoria Arganei.

Cei doi continuară să vorbească despre viitoarea împărăteasa şi căsnicia grea pe care o va avea cu Delgor, amuzându-se din când în când pe seama acestuia şi punând pariuri între ei despre cât de infidel va fi. Dintre cei legaţi, nu se putea spune care e mai furios: Dax sau Noah. Dax încă fumega după replica pe care i-o oferise Argana, iar Noah era în aceeaşi situaţie, dar din cauza apropierii dintre organizator şi gladiatoare.

Nu era sigur dacă vrea să fie sau nu cumpărat. Nu mai avusese o femeie de mai bine de două luni, şi de când venise aici, nevoia asta devenise mult mai amplă, dar nu avea să şi-o satisfacă până nu o avea pe femeia pe care şi-o dorea cu adevărat, care acum era ocupată să râdă pe înfundate la glumele proaste ale lui Matias.

Clocotea pe interior, poate i-ar fi prins bine o altă femeie în care să verse odată toată presiunea asta în care îl ţine ea din dimineaţa aia, dar nici nu mai era cumpărat. Niciunul nu mai erau, invitaţii erau acum de rang mult mai înalt, rafinaţi, şi multe familii. Soţ şi soţie ce nu aveau nevoie să îşi cumpere plăcerea pentru o oră, adică nu aveau voie, pentru că sigur majoritatea tânjeau după trupurile noilor gladiatori. Fusese un singur bărbat care venise, comandantul trupelor de soldaţi şi o alesese pe Furia. Nu era cea mai frumoasă, dar zâmbetul ei atrăgător îl asigurase că avea să primească satisfacţie cu ea, spre deosebire ce celelalte care erau scârbite şi respingătoare. Privise prima dată spre Argana, dar la fel de repede îşi mutase privirea. Prefera una mai urâtă, dar care să îl lase viu. Argana studiase expresia lui Dax când fusese Furia luată, dar nu văzuse nimic. Nu ştia de ce se gândise că poate Dax simţea ceva pentru Furia. Cum poate un diavol să simtă dacă nu are inimă? Analogia lui cu sfinţii era mai amuzantă decât orice glumă a lui Matias.

Mai târziu, a mai fost cumpărată o femeie, iar apoi primul bărbat: Dax.

Matias şi Argana s-au retras apoi la una dintre mese, alături de Erodot şi Ilius. Argana se simţea deja ca unul dintre ei, dar nu se bucura de sentimentul ăsta. Nu îi era foame, dar înghiţi câteva bucăţi de pâine, refuzând să se atingă de vreun strop de băutură. După ce păţise ultima dată, nu avea să mai guste vinul vreodată.

În timp ce Erodot enumera calităţile fiecărui recrutat pe care şi le notase el, Matias se retrase de la masă, observând un alt cumpărător. O femeie chiar foarte tânără se învârtea de data asta prin faţa bărbaţilor, şi nu îi lua mult să pună ochii pe Noah. Asta o să îi placă, e tânără, frumoasă, şi cu un corp aşa cum îi place lui. Gândi Argana, nerealizând când luase paharul de vin şi îl dăduse pe tot peste cap. Nu ştia de ce făcuse asta mai exact, dar nu voia să creadă că fusese un instinct de frustrare atunci când o văzuse pe bogătaşa aia prinzând lanţul de la mâinile lui Noah şi trăgându-l după ea.

Aruncă paharul pe masă de parcă băuse otrava, îşi scutură capul şi îşi îndreptă atenţia spre Erodot, dar o plictisi repede.

Matias se întoarse înapoi, iar ea încercă să îşi distragă atenţia vorbind cu el, dar fu distrasă de-a binelea observând o pereche de ochi ce erau fixaţi pe ea ca două bile de foc.

La masa din capăt, lângă viitoarea lui soţie, Delgor privea spre Argana cu furia unei bestii căreia îi scăpase prada. Aceasta nu dădu în lături, îi susţinu privirea cu aceeaşi expresie, creând atâta tensiune în încăpere încât ar fi explodat dacă era reală. Oare viitoarea lui soţie ştia cum obţinuse semnul ăla de bună purtare pe gât?

- Matias! Strigătul gardianului o făcu şi pe ea să îşi întoarcă capul. Acesta îi făcu semn şi se întoarse pe holul care ducea spre camerele rezervate plăcerilor trupeşti.

Matias se ridică imediat, iar Argana îl urmă, mai mult dornică să scape de privirea lui Delgor până nu ajungea să facă ceva necugetat.

- Ce se întâmplă? Întrebă Matias, ajungând în hol.

- Unul dintre ei a lovit-o pe femeie. Mârâi gardianul mânios, conducându-i spre cameră. Argana se gândi imediat la Dax, nu îi stătea în fire, dar se pare că găsise o modalitate greşită să îşi verse nervii de mai devreme, însă rămase împietrită când intră pe uşă, o găsi pe femeie furioasă şi cu o falcă roşie, iar pe Noah ţinut de doi gardieni.

- Ce s-a întâmplat aici?! Mârâi Matias, închizând uşa, ţinând scandalul la nivel scăzut deocamdată.

- Bruta asta m-a lovit! Scuipă tânăra, arătând spre Noah. Acestuia nu părea să îi pară rău pentru ce a făcut, dar nici furios nu era. Pare mai degrabă frustrat.

Argana îl studie totuşi uimită, nu îl credea în stare de aşa ceva. O privi şi pe femeie, ce era chiar mai tânără decât credea ea. Arată ca o răsfaţă bogată de 18 ani.

- De ce? Întrebă Matias, privindu-l pe Noah la fel de suspect. Era printre cei mai potoliţi, chiar dacă devenise cel mai bun luptător.

Fata bufni şi îşi dădu părul peste umăr. Încă erau complet îmbrăcaţi.

- Am încercat să mă apropii de el mai întâi, nu voiam să ne comportăm ca nişte animale. Am început să vorbim, iar din senin, el m-a lovit. Antrenaţi nişte animale sălbatice, nu ar trebui să le oferiţi astfel oamenilor, merită să rămână în cuşti acolo unde le e locul. Scuipă tânăra revoltată, obţinând o încruntătură furioasă de la Noah.

- Ce i-ai spus, Lucilla? Întrebă Matias, era sigur că Noah nu e un sălbatic, şi nici uşor de scos din sărite. Nu ar risca acum să fie biciuit şi să piardă antrenamentele pentru ceva nesemnificativ.

Lucilla bufni din nou.

- L-am întrebat de antrenamentele lui, apoi am început să vorbim despre ceilalţi gladiatori. I-am spus că tatăl meu a pariat foarte mult anul trecut pe un gladiator, iar acesta a fost ucis de femeia aia, Argana, şi noi am pierdut foarte mult. I-am spus că sper să o omoare cineva anul ăsta, iar el m-a plesnit dintr-o dată. E un sălbatic! Răbufni Lucilla din nou, prinzând curaj în faţa lui Noah pentru că era bine ţinut de gardieni.

Argana, care stătuse rezemată de uşa până acum, privind scena din spate, rămase împietrită pentru a doua oară. Matias se întoarse spre ea. Lucilla, observând că motivul pentru care îşi luase o palmă zdravănă era chiar în spatele ei, îngheţă în loc. Gladiatoarea se apropie şi îl eliberă pe Noah de cei doi gardieni, prinzându-l ea de braţ. Era potolit acum.

- Vreau să fie biciuit! Răbufni Lucilla din nou, cu vocea mai piţigăiată pentru că îi era cam frică de privirea gladiatoarei ce o urmărea acum. Argana îşi îngustă ochii la ea.

- Tatăl tău ştie în ce constă distracţia ta aici, Lucilla? Ar fi foarte fericit să afle că un bărbat a fost biciut după ce te-a plesnit şi după ce tu l-ai cumpărat să te culci cu el. Dacă îl scoţi pe Noah acum afară, toată lumea va afla.

Nu avea nevoie să îi spună mai mult. Faţa Lucillei păli.

Argana şi Matias schimbară o discuţie din priviri, şi el era interesat să îl scape teafăr pe Noah din asta, e cel mai bun dintre recrutaţi şi o schilodire acum cu biciul ar fi ca şi fatală pentru soarta lui.

Îşi puse braţul pe după umerii Lucillei. Încă avea obrazul roşu după ce o pălmuise Noah.

- O să îţi dau altul, Lucilla. Unul la fel de arătos, gratis, şi care o vrea pe Argana moartă la fel de mult ca tine.

Îi zâmbi Matias carismatic, făcând-o pe Argana să îşi dea ochii peste cap când trecu pe lângă ei şi îl trase pe Noah după ea.

Luă un gardian care îi conduse direct în temniţă, petrecerea se terminase pentru ei.

Nu scoaseră nicio vorbă până când uşa nu fu închisă în spatele lor, iar Noah merse să se aşeze în şezut pe pat.

- Ce e în capul tău?! Îţi dai seama ce se alegea de antrenamentul tău dacă erai biciuit acum? Argana se apropie de el, mârâind mai mult, pentru că toate urechile din temniţă erau ciulite spre ei.

Noah răsuflă mânios pe nări şi nu răspunse. Argana îi prinse bărbia şi îi ridică capul spre ea. Nu era mânioasă numai pentru situaţia lui, ci şi nedumerită pe motivul pentru care o lovise pe femeia aia. Până acum credea că vrea să o omoare, iar el plesneşte altă femeie ce vorbeşte de moartea ei şi riscă să ajungă biciuit.

- Ce ţi-a spus cu adevărat? Ce te-a enervat atât de tare? Întrebă ea, ajungând la concluzia că Lucilla minţise cu ce spusese. Nu avea niciun sens.

Noah se încruntă uşor spre ea.

- Asta a spus, dar nu a menţionat tot. Am avertizat-o de două ori să tacă, dar continua să vorbească numai spurcăciuni despre tine şi cât îşi doreşte să mori încât... Noah îşi strânse iar buzele. Eram furios, mi-am pierdut controlul. Oftă el prelung, Argana îl urmări tăcută secunde bune, nemaigăsind nimic logic la bărbatul ăsta. I se părea acum că îl cunoaşte mai puţin decât îl cunoştea în prima zi când a fost adus aici. Tot ce îşi imaginase ea despre el a căzut acum, pentru că era sigură că nu minte. Faţa lui spunea asta.

Voia să îl întrebe de ce îl enervase asta atât de tare, îi stătea pe limba întrebarea asta, dar şi-o abţinu şi se întoarse spre pătura de jos, însă Noah o prinse imediat de mână.

- Argana! Rosti el, ridicându-şi privirea spre ea. Îşi întoarse capul spre el, ochii lui erau iar altfel. Până acum parcă îi văzuse ca pe ai unui bărbat ce se antrena pentru uciderea ei, acum vedea ochii unui bărbat ce şi-ar da viaţa pentru ea. Nu mai ştia care e cel real.

Noah deschise uşor gura, apoi o închise, părând să renunţe la ce voia să spună, dar rosti în cele din urmă:

- Mulţumesc pentru că m-ai salvat!

Ochii lui erau plini de recunoştinţă şi alt sentiment căreia ea nu îi găsi înţelesul. Din nou nu ştia ce să spună, lui părea să îi fie atât de uşor să mulţumească.

Argana înghiţi uşor şi doar aprobă din cap, trăgându-şi mana dintr-a lui şi aşezându-se pe pătură.

Noah nu mai spuse nimic şi se întinse pe pat. Rămaseră amândoi în tăcere, dar scufundaţi în gânduri. Gânduri îndreptate unul spre celălalt.

Noah amărât, pentru că acum o iubea şi mai mult că îl salvase de la biciuire, deci de la moarte, pentru că oricum nu mai avea nicio şansă dacă pierdea antrenamentele. Iar Argana confuză, pentru că nu era sigură dacă îl salvase ca să nu pună în pericol şansa ei spre libertate, sau pur şi simplu pentru că nu voia ca el să fie biciuit.

Spre uşurarea organizatorilor, a doua zi era însorită şi liniştită. Soarele nu mai dogorea puternic ca în arşiţa verii, încălzea exact atât cât era nevoie, lăsând din când o când o briză răcoroasă, creând atmosfera perfectă pentru antrenamentele recrutaţilor. Matias totuşi nu se culca pe ureche, ştia că vremea avea să se strice în curând şi nu o să îşi mai revină multe zile. Toamna era cel mai stresant anotimp, chiar mai rău decât iarna. În ciuda frigului, atunci vremea era mai potolită. După ce cădea zăpada, se puteau antrena, dar nu şi acum, în toiul furtunilor dezlănţuite. Voia să profite cât mai mult de zilele calde care mai rămăseseră.

Recrutaţii erau acum aliniaţi în funcţie de avansarea fiecăruia. Noah era primul, de pe primul rând, uşurat că scăparea lui de noaptea trecută fusese deja iertată şi foarte puţin aflaseră de ea. Matias păstrase secretul faţă de Ilius şi Erodot şi le închisese gura gardienilor care fuseseră de faţă la pălmuirea Lucillei, căreia Matias îi închisese gura cu aceeaşi viclenie, speriind-o cu consecinţele pe care le poate suferi dacă tatăl ei află de acest incident. Noah era aproape mânios din cauza asta, îl ura pe Matias din motive deja bine cunoscute, şi îi datora viaţa lui în acelaşi timp. Nu îşi închipuise niciodată că gelozia poate ajunge să fie atât de puternică, iar jignirile aduse femeii pe care o iubea să îl înfurie atât de tare. Era un nou "el" pe care nu îl recunoştea. Fusese crescut de o un tată care îl învăţase să respecte femeile, îl văzuse pe el iubindu-şi şi respectându-şi soţia până în ziua morţii ei şi chiar după asta. În viaţa lui nu s-ar fi gândit că poate lovi o femeie. Chiar şi aici, era îngrozit de asta, reuşise până acum să evite luptele cu femeile tocmai din cauza asta. Majoritatea se luptau cu ele ca să câştige, Noah lua mereu bărbaţi în luptă, pentru că nu tolera ideea de a răni o femeie. Dar seara trecută o făcuse fără să îşi dea seama. O urâse pe răsfăţata aia din prima secundă în care spusese că voia să îl cumpere, aşa cum le ura pe toate. Dar nu îi trecuse prin cap să o rănească în acel fel. Era brutal cu ele în timpul actului, dar nu le rănea fizic prin lovituri. Îşi dăduse seama că, de fapt, sălbăticia le plăcea. Dar seara trecută, când nemernica aia ce nu avea mai mult de optsprezece ani începuse să vorbească spurcat la adresa Arganei, i se urcase sângele în cap. Erau multe pe care le zisese, el o atenţionase de multe ori să închidă discuţia, chiar încercase să o dezbrace ca să tacă odată din gură, dar ea continuase înverşunată, expunându-şi dorinţa ca Argana să fie ucisă anul ăsta, dar nu înainte să fie violată de un bărbat. Râsese când spusese asta, ofticată pe ceea ce îi făcuse lui Delgor - pe care se pare că îl adora în taină - iar Noah nu se mai putuse abţine şi înainte să îşi dea seama, capul Lucillei zvâcnise într-o parte, cu o falcă roşie în urma mâinii lui Noah. Nu o lovise chiar atât de tare, era sigur că dacă o lovea astfel pe Argana, nici nu ar fi scâncit, dar fata aia parcă era făcută din petale de trandafir, se roşise imediat şi începuse să ţipe de parcă îi jupuise carnea de pe oase. Ar fi rănit-o mult mai tare dacă ajungea goală sub el, dar atunci iar fi plăcut.

Noah strânse din dinţi, blestemând-o încă odată pe afurisita aia, dorindu-şi ca tatăl ei să afle ce spurcăciune creşte, apoi încheie subiectul şi îşi îndreptă atenţia spre Argana, care nu mai scosese o vorbă de azi-dimineaţă, dar nu mai era atât de rece cum o simţise în ultimele luni. Se treziseră, mâncaseră, se pregătiseră pentru antrenament, nu îşi spuseseră nimic, dar tensiunea ce plutea în ultimul timp în cuşca lor, dispăruse brusc. Noah era fericit şi amărât de asta în egală măsură, pentru că nu îşi dorise niciodată să o sărute mai mult decât azi-dimineaţă când se trezise înaintea ei şi o privise dormind liniştită până când deschisese ochii şi nu îl mai privise cu acea ură pe care o văzuse în ochii ei din noaptea aceea de vara trecută. Corpul îi luase foc într-o clipire din ochi. Se uimea uneori şi pe el de felul în care reacţiona, cum îşi pierdea judecata şi îi ardea carnea de dorinţă, de presiunea de sub pântec care fremăta de fiecare dată când o vedea. În viaţa lui nu dorise o femeie atât de tare, nici nu îşi imagina că trupul lui poate avea asemenea reacţii. O dorise şi pe Irene, nu se minţi cu asta, dar nu o dorise aşa cum o dorea pe Argana. Cu Irene crezuse că era normal să fie astfel, avea să îi fie soţie, ţinea la ea, o iubea, altfel decât realizase că e iubirea adevărată, dar o iubea, ştiuse că avea să vină momentul în care să fie cu ea şi îl aştepta. Dar era răbdător, nu îşi amintea să fi ars vreodată de dorinţă sau să fi înnebunit într-o secundă atunci când o privea pe Irene. Atunci când alţi băieţi din sat o priveau admirativ şi îl lăudau pentru cât era de norocos să se însoare cu ea, se simţea mândru, dar acum, aflându-se în situaţia în care alt bărbat o admira pe Argana sau o privea cu poftă, nu mai era nici strop de mândrie la mijloc, ci doar turbare. Nu suporta să o vadă discutând cu alt bărbat mai mult decât cu el - iar acela era Matias - să vadă toţi bărbaţii din jurul ei cum se roagă la Dumnezeu să aibă privilegiul să o atingă măcar o dată. Gelozia fierbea în el că lava într-un vulcan. Parcă îşi pierduse minţile de când venise aici, dădea vina pe locul ăsta, dar singura vinovată era doar femeia pe care o privea acum. Ea era de vină pentru apucăturile animalice pe care le avea corpul şi mintea lui, pentru comportamentul schimbat şi pentru locul pe care îl ocupă acum în fruntea recrutaţilor. În dimineaţa aia, după sărutul din acea noapte şi felul cum îl abordase ea, îşi jurase că nu va mai fi slab niciodată. Se simţise ca un dobitoc să fie astfel pus la colţ de femeia pe care o iubea mai mult decât îşi iubea propria viaţă. Şi-ar fi dorit să se ridică în faţa ei, să o prindă în braţe şi să o sărute din nou, să îi arate că nu fusese doar băutura de vină în felul în care se mişcase în braţele lui şi îi răspunsese la sărut, se simţise mult prea bine, ştia el. Îşi dăduse seama de asta atunci când Murdock îi spusese că de multe ori Argana se îmbăta atunci când era dată unui bărbat, în speranţa că o să îşi piardă judecata şi nu o să mai simtă nimic, dar nu reuşea niciodată. Principiile ei înotau chiar şi printre kilograme de alcool şi le sucea gâtul înainte să o atingă. Atunci de ce îi răspunsese lui Noah cu atâta patimă în noaptea aia?

Era cea mai încăpăţânată femeie pe care o cunoscuse vreodată, probabil că nici ei nu îşi recunoştea asta, poate se ura pentru că îşi dăduse seama, şi de asta îl trata pe el cu atâta răceală. Îi plăcuse, iar acum o enerva asta. Nu voia să îi placă atingerea unui bărbat astfel. Noah ar fi vrut atunci să îi spună toate astea în faţă, să o înfrunte, să îi demonstreze că nu e atât de rece precum se crede ea, pentru că el o simţise arzând - şi, Doamne, în ce fel arsese în braţele lui -, dar nu avea atunci puterea să o confrunte astfel. Argana ar fi apelat la brutalitate ca să nu îl asculte, l-ar fi atacat înainte să termine ce avea de spus, iar el îşi jurase că nu va mai fi niciodată slab în faţa ei. Data viitoare când vor discuta pe tema asta, ea nu va mai fi gladiatoarea puternică şi el băiatului ghemotit lângă perete, vor fi egali şi ea o să asculte ce are el de spus chiar dacă trebuie să o lipească de un perete şi să o baricadeze cu braţele până când nu mai mişcă. Acum ştie mai multe ca atunci, e mult mai puternic, mai mare, tehnicile de apărare ale Arganei nu vor mai fi aplicate atât de uşor când el o să decidă să îi spună ce are de spus. Deja nu îi mai e teamă de ea cum îi fusese la început şi o vede şi pe ea mai reţinută în faţa lui. Îşi pierde din îngâmfarea aia afurisită iar Noah sărbătoreşte ca un diavol în interiorul lui pentru asta. E totuşi conştient că într-o luptă adevărată, nu are nicio şansă în faţa ei. Cum nu are nici în faţa lui Dax, dar - deşi nu îi place să se gândească la asta pentru că i-a devenit cel mai apropiat prieten aici - îl poate înfrânge pe Murdock foarte uşor. Toată lumea e conştientă că gladiatorul va muri anul ăsta, iar lângă Dax şi Argana va rămâne un loc gol pe care Noah intenţionează să îl revendice.

O să supravieţuiască nenorocitului ăsta de Campionat, o să fie aici şi la anul, în cuşcă cu femeia pe care nu se va lăsa până când o să îi vadă inima aia dezgheţată în faţa lui. Ştia el foarte bine câtă pasiune arde în Argana, câtă feminitate e ţinută captivă în corpul ăsta distrugător, dar avea de gând să scoată toate astea din ea. Şi avea de gând să le şocată doar pentru el.

La început nu se crezuse capabil, era reticent în privinţa reuşitei, dar ambiţia era mai mare decât nesiguranţă şi imediat ce îşi simţise trupul căpătând putere şi pricepere în luptă, hotărârea devenise şi mai puternică. Uneori, uita că luptă pentru viaţa lui, că se antrenează pentru a supravieţui, atunci când se uita la ea, lupta ca să capete tărie să o înfrunte, să îi spună ce simte fără să fie apoi respins brutal de ea. Îl enerva asta câteodată, pe cât o dorea, pe atât de tare îl scotea din sărite. Trebuia să lupte atât pentru femeia pe care o iubea, ca să rămână lângă ea şi să nu fie omorât la sfârşitul anului, iar ea era atât de rece şi distantă. Îi venea să o strângă de gât şi să o sărute în acelaşi timp, dar era deja foarte conştient de cât de îndrăgostit e de ea şi de faptul că e în stare de orice ca să o facă să îi primească iubirea, iar el să ia iubirea ei.

- Primi zece gladiatori, veniţi în faţă. Vorbi glasul puternic al lui Matias, trăgându-l pe Noah din gândurile lui. Păşi alături de ceilalţi şi încercă să îşi recapete concentrarea pentru ce avea să urmeze.

- O să începem luptele cu voi. Erodot vrea să vadă dacă s-a produs vreo schimbare în nivelul vostru. Primi care vor lupta vor fi Noah şi Furia.

Toată lumea îl privi surprins pe Matias. Acesta ridică din umeri spre Argana, nu fusese alegerea lui, Erodot dăduse ordine asupra perechilor. Noah o privi pe Furia, care păşi încrezătoare în ring şi îşi luă sabia. Se aştepta să lupte cu Prims, voia să lupte cu el deşi era mult mai puternic. La dracu', după ce pălmuise o femeie noaptea trecută, nu voia să mai lupte cu una acum. Privi spre Argana care se încruntă la el, ghicindu-i gândurile şi îl ameninţă tăcut să nu cumva să se lase învins de ea.

Oftând, Noah merse să îşi ia sabia şi se postă în faţa Furiei, care îl privea cu pofta de sânge a unei fiare.

- Ştiţi regulile, nu vă răniţi prea tare şi nu vă omorâţi între voi. Lupta se termină când unul dintre voi e la pământ sau într-o ipostază care i-ar aduce moartea imediat. După ce Matias repetă regulile pe care le ştiau deja foarte bine, Dax paşi în faţă şi prinse braţul Furiei, şoptindu-i ceva la ureche. Fata rânji imediat spre adversarul ei, după ce Dax se îndepărtă şi Noah deduse că îi spusese vreun punct slab pe care gladiatorul i-l observase la Noah.

Privind spre Dax care îşi abţinea un zâmbet, Argana simţi că era ceva necurat la mijloc şi lupta asta nu avea să se termine bine pentru Noah. Îl citise ezitant, nu îi plăcea să rănească femeile, întâmplarea de noaptea trecută îl afectase şi mai tare. Iar chipul sadic al Furiei dădea de înţeles că şi ea ştie asta foarte bine şi are de gând să profite de slăbiciunea lui.